Expres

[ViDEO] BRAŞOV. Ce a găsit Camera de Conturi la Consiliul Judeţean

 

Controlul privind activitatea Consiliului Judeţean de până la 31 decembrie 2015, efectuat de Camera de Conturi Braşov, a scos la iveală, pe lângă câteva neconcordanţe mărunte, şi unele nereguli mai serioase ce ar fi creat prejudicii. Dacă aceste s-au rezolvat sau urmează să fie soluţionate în scurt timp, constatările inspectorilor în privinţa pistei Aeroportului au adus cele două instituţii în litigiu.

Mihai Pascu (video), directorul general al Consiliului Judeţean Braşov, a prezentat astăzi, la finele ultimei şedinţe ordinare de plen din acest an, o informare privind Decizia 31 a Camerei de Conturi Braşov, după ce, în luna septembrie, forul judeţean a trecut prin verificările inspectorilor Camerei de Conturi, care au luat „la bani mărunţi” activitatea instituției de până la 31 decembrie 2015.
Rezultatele acestui control și măsurile dispuse de către auditorii Curții de Conturi, expuse în sinteză, au însemnat câteva neconcordanţe şi erori contabile minore, cele mai mute rezolvate chiar din timpul controlului. Însă sunt și chestiuni grave, ce inspectorii acuzând nereguli şi impunând recuperarea unor prejudicii.

Nereguli în achiziţiile publice la Unitatea Medico-Socială de la Sânpetru

Cele mai multe abateri par a se fi înregistrat, conform celor de la Camera de Conturi, la Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie (UAMSP) din Sânpetru, aflată în subordinea CJ Brașov, în ceea ce privește încheierea a nouă contracte de achiziții publice, servicii şi bunuri. Inspectorii susțin că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește achizițiile publice, impunând ca măsură stabilirea prejudiciului și recuperarea sa, fiind vorba inclusiv de modul defectuos de atribuire a unor echipamente medicale, dar și de acordarea ilegală a unor sporuri.

Şi la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au fost constatate de către inspectori „plăți neeconomicoase” în ceea ce privește încheierea polițelor RCA cu o firmă de asigurări, fiind solicitată stabilirea prejudiciului.

Subcontractarea proiectării la pista aeroportului

Inspectorii Camerei de Conturi au semnalat probleme şi în ceea ce privește lucrările de proiectare și execuție a pistei aeroportului, însă dispoziția în acest caz a fost contestată de către oficialii CJ Brașov. „Auditorii au constatat că firma Vectra a subcontractat activitatea de proiectare la un preț mai mic decât cel ofertat societății Search Corporation, cu care de altfel a participat în asociere la licitație. În acest caz am avut o părere divergentă față de auditori, astfel că am contestat măsura. Nu am putut fi de acord, având în vedere prețul, care a fost de mai puțin de jumătate din valoarea unei investiții similare. Urmează ca, în funcție de răspunsul Curții de Conturi a României la contestația noastră, să ne îndreptăm sau nu în instanță”, a declarat Mihai Pascu.

Firmele care au efectuat deszăpezirea au de dat bani înapoi

O altă problemă vizează activitatea de deszăpezire pe drumurile județene în sezonul recel 2014–2015. „S-au constatat nereguli referitor la decontarea cheltuielilor în ceea ce privește numărul de ore de staționare, dar și decontarea materialelor antiderapante. Astfel, ca urmare a dispoziției auditorilor Camerei de Conturi, CJ Brașov a solicitat celor trei firme care au executat activitatea de deszăpezire recuperarea anumitor sume, respectiv aproximativ 2.500 de lei de la Eurostrada, în jur de 5.500 de lei de la Mondotrans și 14.300 de lei de la firma Consal, prejudiciul urmând să fie recuperat până la finele acestui an financiar”, a precizat directorul general al CJ Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare