Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Campus Tehnic pentru cei plătiți să învețe o meserie

  • campus-tehnic4_272205.jpeg
  • campus-tehnic3_272206.jpeg
  • campus-tehnic5_272204.jpeg
 

Luni au început cursurile și 325 de elevi care formează prima generaţie a Campusului Tehnic Braşov, o iniţiativă a Asociaţiei DWK Fit for Future, care include două unităţi şcolare: Şcoala Profesională Germană Kronstadt şi Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleţ”. Elevii sunt atât din judeţul Braşov, cât şi din alte 18 judeţe din ţară, iar doi din Republica Moldova. 

Școala Kronstadt devenise neîncăpătoare

În urmă cu şapte ani, câteva zeci de copii începeau cursurile la Şcoala Profesională Germană Kronstadt – prima din România în sistem dual. După trei ani, tinerii primeau şi primul lor salariu ca angajaţi în companiile care i-au învăţat meserie. Siguranţa unui loc de muncă, dar şi dorinţa firmelor de a pregăti cât mai mulţi specialişti, care să le devină angajaţi au făcut ca de la an la an să crească numărul locurilor oferite, dar să crească şi numărul copiilor interesaţi. În 2018, deja, SPGK nu a mai putut cuprinde fizic toate solicitările – nu mai era spaţiu, astfel încât s-a alăturat proiectului Colegiul Tehnic Remus Răduleţ, cu o nouă specializare. Practic, cei de la „Remus Răduleţ” găzduiau câteva clase. Din acest an, Colegiul Tehnic „Remus Răduleţ” a intrat în proiect ca partener. „Iniţiativa a venit din necesitatea reală a unui număr cât mai mare de absolvenţi calificaţi şi pregătiţi pe care să-i preluăm în societăţile pe care le reprezentăm. Sunt 19 firme partenere. De la an la an, fiecare firmă şi-a crescut numărul de elevi şi am ajuns la concluzia că la un moment dat, elevii nu mai încăpeau în SPGK. S-a făcut eforturi de a combina orarele, pentru că elevii sunt jumătate de timp în şcoală, jumătate în firme. Aşa am început o colaborare cu cei de la Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleţ. Sunt trei clase acolo, am eliberat câteva săli de la SPGK şi am mărit numărul de elevi din sistemul dual. Vrem să ne extindem pentru că firmele au nevoie de mult mai mulţi angajaţi, de absolvenţi calificaţi, dar şi de alte meserii”, a explicat Camelia Engel, preşedinte Asociaţia DWK Fit for Future.

Campusul va ava un cămin propriu

La Şcoala Kronstadt vor învăţa 242 de elevi, la patru specializări. „Ei sunt pregătiţi în specializările  operatori pe maşini cu comandă numerică, sculer-matriţer, sudori şi confecţioneri articole din piele şi înlocuitori. Avem în acest an peste 300 de elevi, iar peste 270 dintre ei au nevoie de cazare. Cum nu avem un cămin al nostru, îi cazăm la Colegiul Tehnic Remus Răduleţ, la Colegiul Tehnic de Transporturi şi la căminul Colegiului agricol din Prejmer”, a explicat prof. Daniela Croitoru, directoarea Şcolii Profesionale Kronstadt Braşov.

La Colegiul Tehnic „Remus Răduleţ” vor fi formaţi 75 de elevi, în trei clase, toate în specializarea electromecanică în instalaţii industriale. „Fără curent electric, fără electricitate nu se poate. Tot ce mişcă, roată, maşină, tot-tot e acţionat de electricitate. După estimările noastre, numărul claselor de electromecanici va creşte în acest campus, pentru că aceasta este tendinţa”, a precizat prof. Sorin Buksa, directorul Colegiului Tehnic Remus Răduleţ. Campusul va avea şi un cămin construit de la zero, promis de Primăria municipiului Braşov. În prezent, căminul este la etapa documentaţiilor. „Prin acest proiect, am consolidat ceea ce înseamnă învăţământ dual la Braşov. Sunt mulţi elevi veniţi aici, sunt mulţi din alte judeţe şi ei trebuie cazaţi, de aceea acea investiţie se justifică. Va fi un cămin de aproximativ 300 de locuri, o investiţie de 22 de milioane de lei. Să sperăm că vom avea un executant la achiziţie şi să ne mişcăm foarte repede”, a precizat primarul municipiului Braşov, George Scripcaru. Asociaţia DWK Fit for Future îşi propune ca în câţiva ani să se extindă cu două noi specializări, respectiv operator injectare mase plastice şi operator montaj. În ceea ce priveşte prima promoţie, fiecare elev urmează să semneze contracte de şcolarizare cu firmele partenere, dar şi un contract pentru bursa privată, acordată de firme. Asta pe lângă cei 200 de lei pe care îi dă lunar statul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button