[ViDEO] BRAŞOV. Autospecială cu şenile pentru jandarmii montani din Poiana Braşov (FOTO şi VIDEO)
O autospecială românească echipată cu şenile a intrat în dotarea jandarmilor montani care acţionează în zona staţiunii Poiana Braşov, pentru a micşora semnificativ timpul de reacţie în cazul intervenţiilor în teren accidentat.
Astfel, salvatorii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Braşov vor putea ajunge mult mai repede la turiştii aflaţi în dificultate.
Cele patru şenile pot fi montate în doar o oră, pe autovehiculul cu tracţiune integrală. Viteza maximă de circulaţie este de 60 de kilometri pe oră. Auvehiculul echipat cu şenile poate aborda pante cu înclinaţia de până la 45 de grade.
Pierre Levivier, directorul companiei care a produs şenilele, la Braşov, a explicat că se poate circula în orice tip de teren moale, noroi, nisip, zăpadă, troiene etc..
Şenilele costă peste 11.600 de euro, iar cea mai ieftină variantă 4×4 a vehiculului pe care au fost montate costă aproximativ 16.200 de euro, conform digi24.ro.
În altă ordine de idei, reprezentanţii IJJ Braşov au amintit de regulile pe care trebuie să le respecte turiştii, pentru a nu ajunge în situaţia de a se rătăci sau de a se răni pe traseele montane.
„Reamintim faptul că o echipare corespunzătoare, alături de respectarea traseelor montane marcate și, de asemenea, respectarea indicațiilor atât ale jandarmilor montani cât și salvamontiștilor pot preveni rătăcirea turiștilor în mediul montan”, a atenţionat reprezentantul IJJ Braşov, Ciprian Aldea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.