Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Anul școlar e nou, problemele din școli sunt vechi

 

Şcolile, liceele şi grădiniţele îşi deschid astăzi din nou porţile, pentru anul de învățământ 2019/2020, indiferent dacă sunt pregătite sau nu să le ofere elevilor condiţii adecvate de studiu. În unele dintre ele încă se mai fac lucrări sau de abia începe șantierul. În județul Brașov nu sunt atât probleme cu autorizațiile sanitare, cât sunt cu avizele de securitate la incendiu.

Totuși, în ceea ce priveşte condiţiile în care unităţile de învăţământ preuniversitar vor începe anul şcolar, lucrurile „stau de la bine spre foarte bine”, a declarat prefectul Marian Rasaliu (video), care, a menţionat, însă, că există şi două cazuri, în mediul rural, unde copiii nu au apă potabilă în şcoală. Prefectul a prezentat, într-o conferinţă de presă, concluziile verificărilor, efectuate de o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai ISJ, DSP, IPJ, ISU şi Instituţia Prefectului, care au vizat instituţiile de învăţământ din 35 de unităţi administrativ teritoriale din judeţ, selectate prin sondaj, dar şi în urma unor sesizări, fiind verificate 55 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care: 14 grădinițe, 28 de școli gimnaziale și 13 licee. Conform lui Rasaliu, în urma acestor controale au fost aplicate 9 amenzi unor UAT-uri şi una conducerii unei unităţi de învăţământ, pentru lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu, o amendă în cuantum de 1.000 de lei, aplicată unei unități comerciale din incinta Colegiului Radu Negru Făgăraș și două amenzi aplicate de către DSP Brașov, în cuantum de 6.000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor igienico – sanitare sau a altor dispoziții legale (Făgăraș, Poiana Mărului). Pentru alte nereguli constatate, instituțiile de control au aplicat sancțiunea avertismentului, au stabilit măsuri, termene și responsabili.

Mai sunt școli în șantier

„Principalele deficienţe sunt legate de nefinalizarea lucrărilor de reparaţii, de igienizare, lipsa apei potabile în două unităţi şcolare – ceea ce este foarte grav, dar aici trebuie să semnalez faptul că nici unitatea administrativ teritorială respectivă nu are apă potabilă în comună. (…) Cea mai gravă situaţie este, cred, la Caţa, unde este vorba de lipsa igienei minime. Au fost aplicate avertismente, după acestea colegii de la ISJ şi DSP s-au întors şi au verificat dacă în respectivele şcoli condiţiile corespund pentru începerea anului şcolar, însă lucrurile nu s-au rezolvat aşa cum ar trebui. Pe de altă parte, trebuie ştiut faptul că, în majoritatea lor, şcolile sunt pregătite să primească elevii, iar condiţiile sunt foarte bune. Culmea este că, în zonele cele mai paupere, sărace tradiţional, cele mai defavorizate, şcolile arată foarte bine şi aici mă refer la cele din Săcele, Gârcini, Budila, Tărlungeni.(…) În general, în judeţul Braşov, lucrurile stau de la bine spre foarte bine”, a declarat prefectul Marian Rasaliu.
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ariana Bucur, a ridicat problema nefinalizării lucrărilor de extindere și modernizare, la mai multe unităţi de învăţământ din municipiul reşedinţă, nominalizând Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Național Unirea şi câteva şcoli gimnaziale şi grădiniţe. Ea a precizat că, în condiţiile în care aceste lucrări nu au fost finalizate, procesul de învăţământ din aceste şcoli va fi afectat, menţionând că, în unele dintre acestea, elevii vor fi nevoiţi să înveţe şi după-amiaza şi că s-a solicitat chiar, într-un caz, scurtarea programului, de la 50 de minute a orei de curs la 45 de minute şi de la 10 minute, a pauzei, la 5 minute. ȘȘcoala Gimnazială Nr. 1 din Săcele (la un singur corp din 7) sau Școala Gimnazială din Hălchiu încă au grupuri sanitare în curte, însă aceste amenajări sunt racordate la rețelele de apă și canalizare, conform informațiilor de la IȘJ Brașov. Alături de acestea, unitățile de învățământ din localitățile Cața, Ungra, Jimbor și Mercheașa încep noul an școlar cu toalete „tradiționale” în curte și fără canalizare și fără apă curentă. În ceea ce priveşte situaţia de la Caţa, ea a precizat că, deşi containerul cu grupuri sanitare, achiziționat de Ministerul Educației a fost dus acolo în primăvară, nu a fost pus în funcţiune până în prezent, pentru că „primarul localităţii este în conflict cu conducerea unităţii şcolare şi a declarat categoric că nu este interesat de rezolvarea situaţiei”.

Avize sanitare de funcționare, pe proprie răspundere

Din punct de vedere al autorizaţiilor de securitate la incendiu, 103 corpuri de clădire aparţinând unui număr de 66 de unităţi de învăţământ nu deţin astfel de documente. În urma controalelor, cau fost aplicate 9 amenzi în cuantum de 10.000 fiecare, unor şcoli atât din mediul rural, cât şi cel urban, unde au fost constatate astfel de probleme. Potrivit prefectului, amenzile au fost aplicate unităților administrativ-teritoriale (Apața, Poiana Mărului, Comăna,  Ghimbav, Predeal, Homorod, Șercaia și Dumbrăvița) sau conducerii unității școlare (Școala Gimnazială nr. 5 Săcele) pentru lipsa solicitării/obținerii autorizațiile de securitate la incendiu, cu precizarea că ISU Brașov a aplicat anterior sancțiunea avertismentului si a dispus măsuri cu termen. „Clădirile existente, cele care sunt de mulți ani, nu au nevoie de autorizație PSI. Doar cele nou date în funcțiune și cele cărora li s-au adus modificări la structură”, precizează reprezentanții ISU. Practic, clădirile mai vechi de 1997, când s-a schimbat legislația, nu dețin autorizaţie sau avize PSI pentru că la momentul construcției nu exista nici o reglementare care să le oblige să-l solicite. Pe de altă parte, și unele, și altele pot fi la fel de (ne)sigure la incendiu. Conform directorului Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Denisa Secuiu, toate şcolile din judeţ deţin autorizaţii sanitare de funcţionare. Explicația pentru acest lucru este simplă: avizul sanitar se obține prin declarația pe proprie răspundere a directorului unității de învățământ, după care DSP face controale pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile pentru autorizare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare