Expres

[ViDEO] BRAȘOV. Acțiuni ale Poliției cu ocazia începerii noului an școlar…

 

Astăzi, 13 septembrie, forțele de ordine de la nivelul județului Brașov acționează în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor pentru un început în siguranță al noului an școlar.

Pentru polițiștii din cadrul IJP Brașov, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale polițiștilor, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Polițiștii birourilor de siguranță școlară se deplasează la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră sunt prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.

Polițiștii brașoveni au intensificat activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19.

Totodată, sunt verificate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza  pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative. Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială”, s-a menționat, printre altele, într-un comunicat al IJP Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare