Expres

[ViDEO] BRAȘOV. A fost cinstită Ziua Eroilor și la monumentele și cimitirele mai puțin cunoscute

  • IMG_2614_251659.JPG
  • Sprenghi Ziua Eroilor1_251658.jpg
  • Sprenghi Ziua Eroilor_251664.jpg
  • IMG_8600_251662.JPG
  • IMG_2688_251661.JPG
  • IMG_2785_251663.JPG
 

Începând din anul 1920, Sărbătoarea Înălţării Domnului (la 40 de zile de la Înviere) este şi Ziua Eroilor, România fiind prima ţară în care au fost comemoraţi, în aceeaşi zi, atât eroii români, cât şi cei străini. Aceasta a fost stabilită ca urmare a Tratatului de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului, data a fost schimbată la 9 Mai, dar după 1989 s-a revenit la data inițială.
În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
La Braşov, programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor care este, potrivit legii, sărbătoare națională, a fost, în acest an al Centenarului Marii Uniri, unul special. Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, alături de Garnizoana Braşov, a organizat ceremonialele militare şi religioase la cinci monumente şi cimitire ale eroilor. Seria manifestărilor a început la ora 12.00, la Cimitirul Eroilor de la Şprenghi (foto 1 și 2), unde a avut loc o ceremonie militară şi religioasă, la care au particiapt câteva zeci de persoane, de la veterani de război şi autorităţi, până la elevi şi simpli cetăţeni. După slujba de parastas în memoria eroilor, au fost pomeniţi 250 de soldaţi braşoveni, căzuţi în Primul Război Mondial, iar prefectul Marian Rasaliu a dat citire mesajului ministrului Afacerilor Interne Carmen Dan despre semnificaţia zilei, apoi parlamentari ai judeţului Braşov, oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice, asociaţiilor şi organizaţiilor nonguvernamentale au depus coroane şi jerbe de flori. Acţiunea a fost acompaniată de Imnul Eroilor, intonat de fanfara Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, şi încheiat cu o defilare a gărzii de onoare. „Le datorăm eroilor neamului independenţa, integritatea teritorială, libertatea şi tot ceea ce s-a întâmplat bun de-a lungul secolelor în această ţară”, a afirmat prefectul. „Este bine să ne amintim de cei care care de-a lungul istoriei s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru independenţa şi libertatea pe care le avem astăzi şi datorită cărora noi trăim astăzi într-o ţară liberă şi democrată. Trebuie să transmitem din generaţie în generaţie acest lucru pentru ca tinerii să nu uite că românii, de-a lungul istoriei, s-au jertfit pe câmpurile de bătălie. Să comemorăm aceşti eroi, să le purtăm o veşnică recunoştinţă”, a spus şi George Scripcaru, primarul municipiului Braşov. Prezenţi la ceremonial au fost şi veterani care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial şi care le reamintesc tinerilor în fiecare an că patriotismul nu este doar un cuvânt în dicţionar și ne îndeamnă să nu-i uităm nici pe eroii care cad încă pe pământ străin, pentru pace.
Programul a continuat cu un „maraton” de activităţi dedicate Zilei Eroilor, prin depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori, la unele participând doar prefectul Marian Rasaliu, preotul militar Bogdan Oancea, de la Brigada 2 VM, garda de onoare şi fanfara Academiei, cum ar fi la Mausoleul Eroilor (monument aproape necunoscut braşovenilor – foto 5 și video 3) din cimitirul Bisericii Sfânta Treime din Şchei şi la Cimitirul militar de sub Tâmpa, unde sunt şi eroi braşoveni din 1916, dar și la Monumentul Eroilor din Bartolomeu (foto 1 și 2), unde au fost  totuși şi câțiva braşoveni îmbrăcaţi în costume naţionale, iar după Monumentul din Piaţa Unirii (foto 6 și 7, video 1 și 2), la care au fost prezenți Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei române, și Alteța Sa Regală Principele Radu, ceremoniile s-au încheiat la Cimitirul Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Citiți și:

BRAȘOV. Familia Regală s-a înclinat în fața eroilor



Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button