Expres

[ViDEO] AEROPORT BRAȘOV. Ce se întâmplă exact pe șantier(e). Construcția terminalului e în avans

 

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a susținut vineri o conferinţă de presă pe șantierul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav,  obiectiv de investiții pe care administraţia judeţeană î implementează cu toate componentele sale, demersurile fiind realizate pe mai multe planuri.

Pe lângă lucrările reluate pentru construirea terminalului de pasageri şi realizarea celor nouă obiective (clădire energetică, remiza PSI, posturi de control acces, gospodărie de apă, parcare auto şi drum acces terminal – DJ 103C, drumuri tehnologice interioare, împrejmuiri și porți, rețele interioare în aeroport, platforma antisuflu), alte şantiere sunt deschise sau în pregătire, spune Adrian Veștea (video 1 și 2). Acestea aparţin reţeliştilor, care şi-au planificat, bugetat şi pregătit investiţiile necesare racordării Aeroportului Internaţional Braşov la utilităţile publice.

Extinderea rețelei de apă și canalizare

Realizarea Aeroportului Braşov determină dezvoltarea zonei adiacente acestuia şi reprezintă un potenţial de creştere economică în continuare, dar şi o oportunitate pentru Compania Apa Braşov de a-şi extinde serviciile. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Companiei Apa Braşov SA, pentru asigurarea alimentării cu apă şi preluarea apelor uzate din zona Aeroportului se realizează o investiție care cuprinde următoarele trei elemente distincte:

1. Extinderea rețelei de apă pe o lungime de 2.400 de metri, din orașul Ghimbav până la Aeroport. Conductele sunt din polietilenă de înaltă densitate, cu strat protector, având un diametru de 200 de mm. Pe traseu vor fi montați 9 hidranți de incendiu, se vor executa 3 cămine de vane și  căminul de branșament al viitorului Aeroport.

2. Execuția unei rețele de canalizare pentru apa menajeră cu o lungime de 3.700 de metri, de la Ghimbav până la Aeroport şi cu prelungire în colectorul principal. Conductele sunt din fontă, cu un diametru de 400 mm, iar pe traseu se vor executa 77 de cămine vizitare. 

3. Execuția conductei de refulare, pe o lungime de 3.300 de metri, de la stația de pompare compactă situată la intrarea în Aeroport până în orașul Ghimbav, care va asigura descărcarea apelor uzate.

Reţelele sunt amplasate în principal pe DJ 103 C, acoperind atât nevoile Aeroportului, cât şi al altor consumatori din zonă: agenti economici şi populaţie.

Valoarea contractului este de 13,4 milioane de lei, fără TVA, fiind suportată din fonduri proprii ale Companiei Apa, care a realizat şi proiectarea lucrărilor prin compartimentul său specializat.

Stadiul fizic al lucrării este următorul:

1. executarea a 1.700 metri de rețea de apă, respectiv un progres de aproximativ 70%;

2. extinderea cu 1.080 metri a rețelei de canalizare, adică 40% din lungimea proiectată;

3. execuția a 2.660 de metri din conducta de refulare, reprezentând 82% din total.

Lucrările au fost începute în luna octombrie a anului trecut şi au o durată contractuală de execuţie de 12 luni. În urma negocierilor intense purtate de Compania Apa cu antreprenorul, acesta a crescut ritmul lucrărilor, estimându-se o scurtare a termenului de finalizare şi încheierea proiectului în luna august 2020.

Extinderea reţelelor de alimentare cu gaz şi electricitate

Consiliul Judeţean Braşov a achitat societăţilor funizoare de utilităţi taxele pentru racordarea Aeroportului la reţelele de alimentare cu gaz metan şi cu electricitate. Practic, aceste lucrări sunt asumate, finanţate şi realizate de respectivii operatori economici.

În ceea ce priveşte furnizarea gazului metan, autorizaţia de construire a fost deja emisă de CJ Braşov şi mai este nevoie ca Distrigaz Sud să obţină un aviz de săpătură de la Primăria Ghimbav, înainte de începerea lucrărilor, preconizată a avea loc la sfârşitul acestei luni.

În privinţa alimentării cu electricitate, Societatea de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Transilvania Sud este în faza de proiectare a lucrărilor de extindere şi racordare a reţelelor, care urmează să se desfăşoare pe amplasamentul Aeroportului.

Construirea terminalului este avansată faţă de graficul de execuţie

Construirea terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov, de către Asocierea Bog’Art SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA, este cea mai amplă lucrare aflată în execuţie pe amplasamentul de la Ghimbav. Lucrările au început în 17 martie şi s-au derulat într-un ritm accelerat, ceea ce a permis antreprenorului să obţină un avans de 16 zile faţă de graficul de lucrări. Ionuț Ioniță, managerul de proiect al firmei Bog’Art (video 3), spune că termenul final de execuţie va fi respectat. Mai mult decât atât, până la sfârşitul anului, constructorul estimează va termina aproximativ 90% din lucrările prevăzute în proiect.

„Lucrăm în paralel pe mai multe obiective şi vom face în aşa fel încât, din punctul de vedere al infrastructurii, progresul Aeroportului Internaţional Braşov să ajungă până la sfârşitul anului la 90%, în ceea ce priveşte terminalul. De asemenea, în acest an vom termina lucrările de balizaj şi amenajare bandă pistă şi vom implementa cele nouă obiecte din cadrul infrastructurii aeroportuare”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Citiți și:

BRAȘOV. ÎN DIRECT, de pe șantierul Aeroportului (VIDEO)

AEROPORTUL BRAȘOV. Contract reziliat pentru nerespectarea obligațiilor. Licitația se reia

BRAȘOV. Se lucrează pe două fronturi la Aeroport. Azi a fost redeschis cel pentru 9 „obiecte”

BRAȘOV. În direct, turnarea a 1.000 mc de beton pentru fundația Aerogării

 

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare