Victor Ciorbea rămâne fără pensia specială
Curtea Constituţională a admis parţial, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 35/1997, prin care funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu cea de ministru. Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii care încalcă prevederile constituţionale, fiind dezbătută şi adoptată de prima Cameră sesizată, respectiv Camera Deputaţilor, cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de Legea fundamentală. Victor Ciorbea urma să beneficieze, prin noua lege, de pensie de serviciu egală cu 80% din salariul brut lunar. Pensia specială lunară a lui Victor Ciorbea urma să fie de 36.000 de lei, adică aproape 8.000 de euro. Motivul respingerii a fost că nu se poate ca pensia Avocatului Poporului să se raporteze la venitul unui judecător CCR, așa cum prevede legea adoptată de Parlament.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.