Vești proaste din Poiana Brașov
Vești proaste din Poiana Brașov
Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat în această seară că trebuie să declare închis sezonul de schi din Poiana Brașov.
„Din cauza condițiilor nefavorabile – temperaturi de 20 de grade în masivul Postăvarul -, pârtiile nu mai prezintă condiții optime pentru schi și snowboard, astfel că astăzi a fost ultima zi din acest sezon”, spune Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al municipalității.
Având în vedere ca finalul de sezon era estimat pentru 7 aprilie, Primăria ia în calcul reportarea punctelor rămase pe skipass-uri pentru sezonul următor, sens în care va înainta Consiliului Local această propunere, a precizat Toarcea.
Un raport complet pentru acest sezon de schi, primul în care Primăria Brașov a reușit, în urma negocierilor cu Ana Teleferic, să deruleze programul „Miercurea Brașovenilor”, este promis pentru zilele următoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Hai cu betoanele! Nu avem partii decente,nu avem zăpadă dar toți impuțiții politici obțin autorizații sa distrugă zona montană.
Nu am înțeles niciodată de ce expira punctele de la un sezon la altul. Banii luați de la clienți pe ele nu expiră. Daca se modifica pretul unei urcări de la un sezon la altul, se pot lua mai multe… Citeşte mai mult »