Vedeta din Misiune Imposibilă dezvăluie că a fost victima incestului
Vedeta din Misiune Imposibilă dezvăluie că a fost victima incestului. Actriţa franceză Emmanuelle Béart (60 de ani) a dezvăluit, într-un documentar pe care l-a coregizat, că a fost victimă a incestului între 10 şi 14 ani, relatează CNN.
„Agresorul ei nu a fost Guy Béart”, tatăl actriţei şi cântăreţ care a murit în 2015, a subliniat coregizoarea, Anastasia Mikova, marţi, în cadrul prezentării documentarului la postul de televiziune M6, care îl va difuza pe 24 septembrie. În documentarul intitulat „Un silence si bruyant”, cele două femei prezintă mărturiile altor patru victime ale incestului, iar Emmanuelle Béart îşi face cunoscută propria poveste.
„Pentru că tata, mama și prietenii mei nu au observat nimic, ai putut face asta din nou și ai făcut-o, timp de 4 ani”, afirmă actriţa, adresându-se persoanei care a agresat-o. Potrivit ei, bunica ei a fost cea care „a salvat-o”.
„Nu am vrut să vorbesc, am vrut să las loc altora să vorbească. Confruntată cu ei, cu sinceritatea lor, cu curajul lor, mi-am spus că şi eu trebuie să vorbesc”, a explicat actriţa într-un mesaj video pentru presă înainte de lansarea filmului.
„Este un proiect pe care îl am în minte de la 19 ani”, a adăugat cea care a jucat în pelicula “Manon des sources” (Manon, fata izvoarelor) din 1986.
Documentarul „nu este un film despre victime, ci despre fiinţe care au fost victime şi care se luptă”, a declarat ea într-un interviu publicat marţi de revista Elle. Martorii din film sunt Norma, violată de bunicul ei în copilărie, Pascale, care a ascuns până la 50 de ani abuzurile la care a fost supusă de tatăl lui, Sarah, al cărei fost partener a abuzat-o pe fetiţa lor, şi Joachim, care îi acuză pe părinţi de incest, acuzaţii pe care aceştia le neagă.
O situaţie care necesită un „răspuns politic şi societal”, a susţinut Emmanuelle Béart. Béart este cunoscută publicului internațional pentru rolul agentului FMI Claire Phelps în filmul de la Hollywood din 1996, Mission: Impossible, unde a jucat alături de Tom Cruise. Ea a jucat și în Vinyan (2008) alături de Rufus Sewell.
Potrivit Ciivise (Comisia independentă pentru incest şi violenţe sexuale împotriva copiilor), 160.000 de copii sunt victime ale violenţei sexuale în fiecare an în Franţa şi 5,5 milioane de adulţi au fost victime în copilărie, cel mai adesea în cadrul familiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.