Expres

Vasile Blaga revine în forță la vârful PNL

 

Senatorul liberal Viorel Badea a anunţat că, în cursul zilei de miercuri, foştii democrat-liberali vor avea o şedinţă de consultări cu Vasile Blaga pentru a transmite un mesaj de unitate a partidului.
Este o şedinţă de consultări. Dl Vasile Blaga este unul din foştii lideri ai partidului, a fost şi copreşedinte al PNL. Vrem să dăm un semnal de unitate. Să nu uităm că mare parte dintre actualii primari ai PNL, de exemplu, sunt foşti primari ai PDL şi o asemenea consultare este necesară în condiţiile în care au apărut tot felul de ştiri care, din punctul meu de vedere, au încercat să dezbine Partidul Naţional Liberal. Această consultare este binevenită, ţinând de necesitatea unităţii în PNL. (…) Vom discuta cu colegii noştri care sunt problemele din organizaţiile lor şi cum ne organizăm mai bine pentru viitoarele alegeri europarlamentare”, a declarat Badea, luni, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL. El a susţinut că partea interesantă este că sunt liberali care spun pe surse şi nu oficial că Ludovic Orban ar trebui schimbat.
Poziţia noastră va fi una de unitate. Noi am ales un preşedinte al PNL acum un an, care din punctul nostru de vedere performează, este prezent, are mesaj, iar în acest moment eu consider că adevăratul nostru adversar este PSD, nicidecum colegii din PNL sau partidele din Opoziţie“, a punctat senatorul liberal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare