Varujan Vosganian: „Eu, care am fost în mai multe rânduri ministrul Energiei, sunt jecmănit …”
Variujan Vosganian, fost ministru al Energiei, s-a plâns pe Facebook că a primit două facturi uriașe la gaze, pe lunile iulie și august. Iată mesajul integral, postat pe rețeaua de socializare:
„Am aflat că se întocmește o listă onorifică a păgubiților de la facturile de gaze. Vă rog să acceptați și prezența mea pe această listă. Iată și dovezile pe care le aduc în sprijinul solicitării mele:
La sfârșitul lunii iulie a.c. am primit o factură de gaze de 4.762 lei (!). Motivul invocat de firma Premier Energy era acela că s-a făcut o recalculare pe anii 2020 – 2022 (!?!). Ciudat, mai ales că la câteva luni odată cineva din partea firmei venea și-mi citea contoarul, ba chiar îl fotografia cu telefonul, ca o piedică în calea uitării.
Am protestat, dar zadarnic, în domeniul energiei furnizorul are întotdeauna dreptate. Mi s-a spus că mi-au înlocuit contoarul și că la citirea lui a rezultat această diferență pe care, dacă n-o plătesc, o să fiu decuplat de la rețea. Așa că, pentru a nu intra în încurcături și mai mari și sperând că, astfel, scap de belele viitoare, am plătit.
Numai că speranța mea a fost deșartă. Am primit zilele trecute factura pe august. Cică tot estimată. În valoare de 1.500 lei (!!!). M-am dus la contoar să văd ce arată. N-am putut citi nimic, căci ecranul contoarului e mat ca un televizor chior. Și mi-am făcut socoteala că dacă în august, când nu consum gaze, am plătit 1.500 de lei, probabil că la iarnă o să plătesc cât o fabrică de sticlă sau o rafinărie.
Nu știu dacă în politică există democrație, dar în energie precis există. Căci, iată, eu, care am fost în mai multe rânduri ministrul Energiei, sunt jecmănit cot la cot cu atâția alți cetățeni simpli, dar onorabili, ceea ce arată că în energie nu există privilegii”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.