Expres

Valer Dorneanu se află la un eveniment patronat de Putin

 

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, participă la Forumul Juridic Internațional de la Sankt Petersburg, Rusia, un eveniment organizat cu sprijinul Ministerului rus al Justiției și al Kremlinului, deși Ministerul român de Externe i-a recomandat să nu meargă. Informația a fost confirmată chiar de președintele CCR, pentru Digi24, însă Dorneanu susține că recomandarea MAE de a nu participa la eveniment a venit după ce apucase deja să-și confirme prezența organizatorilor, iar biletele de avion erau deja cumpărate.
Valer Dorneanu susține că și fostul președinte al CCR a participat la acest forum pe teme juridice, iar obiecțiile MAE au fost lămurite înainte de plecare, informație care nu a fost clarificată până în acest moment, iar sursele Digi24 susțin că, de fapt, nu s-a ajuns la nici o concluzie, însă Dorneanu tot a plecat. Vizita șefului Curții Contituționale în Rusia vine într-un moment în care partenerii occidentali ai României continuă să impună sancțiuni Rusiei, care sub conducerea lui Vladimir Putin a anexat Crimeea și a intervenit militar în Siria.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button