Expres

Valentine’s Day: legende creștine și istorii bizare

Valentine’s Day: legende creștine și istorii bizare

14 februarie – Valentine’s Day este Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală. Este ziua în care, în fiecare an, îndrăgostiţii din toată lumea îşi fac cadouri dintre cele mai diverse (spre bucuria comercianților), celebrând astfel dragostea care îi leagă, însă această sărbătoare nu a avut dintotdeauna o importanţă deosebită, ci a prins contur odată cu trecerea timpului.

Sfântul Valentin, martir creștin

Prima atestare a zilei de 14 februarie a fost în anul 498, când trei sfinţi au fost numiţi de papa Gelasius I, data celebrării acestora fiind această zi. Însă sărbătoarea rămâne asociată cu numele Sfântului Valentin din Roma, care a fost trimis la închisoare pentru că oficia în secret căsătorii pentru soldaţii cărora le era interzis acest lucru. Există mai multe povești despre diferiți martiri denumiți Valentin. Diverse legende, apărute în Evul Mediu în Anglia și Franța, îl aduc în prim-plan pe un preot creștin, care a trăit în timpul împăratului roman Claudius al II-lea. A fost întemnițat și a murit ca martir. Împăratul Claudius credea că bărbații nu vor să se înroleze în armată din cauza soțiilor, așa că a interzis căsătoriile. Supranumele de „sfântul patron al îndrăgostiților” s-ar datora faptului că preotul Valentin ar fi ajutat creștinii și tinerii în general să se căsătorească pe ascuns, motiv pentru care a fost condamnat la moarte și spânzurat pe 14 februarie 270. Altă legendă spune că Valentin, aflat în închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului temniței, care îl vizita. Înainte de a muri, acesta i-a trimis iubitei sale o scrisoare semnată „De la al tău Valentin”, expresie încetățenită pentru a desemna perechea.

Fața întunecată a sărbătorii

Lupercalia, sărbătoare celebrată în Roma antică între 13 şi 15 februarie, reprezintă „strămoşul” Zilei îndrăgostiţilor de astăzi. Această sărbătoare ajuta la purificare şi fertilitate şi implica ritualuri păgâne, inclusiv sacrificarea unei capre şi a unui câine, apoi biciuirea femeilor care îşi doreau să aibă un copil, cu pielea animalelor jertfite. Interzisă de Papa Gelasius I în 494, această sărbătoare a fost înlocuită de Valentine’s Day.

În mitologia romană, Cupidon, fiul lui Venus, este zeul dragostei, iar imaginea sa este asociată cu Ziua îndrăgostiţilor. La naştere, Jupiter a vrut să scape de Cupidon, dar mama sa, Venus, l-a ascuns în pădure, unde acesta a învăţat să folosească arcul pe animale, înainte de a-l folosi pentru a lega destinul oamenilor. La origine, sărbătoarea care celebrează iubirea cuplurilor a fost de fapt cea a celibatarilor. Această zi reprezenta o ocazie pentru fetele tinere de a se ascunde pe aleile întunecate ale satului lor, în speranţa de a fi găsite de bărbaţii singuri. Pasul următor era să se căsătorească.

Scrisorelele de amor apar în secolul al XIV-lea

Primele momente când ziua de 14 februarie a devenit una care celebrează dragostea se înregistrează în secolul al XIV-lea, când au apărut primele scrieri de dragoste. Convinşi că 14 februarie este ziua în care păsările se adună, englezii încep să trimită bileţele de dragoste pe care le numesc „My Valentine”. Geoffrey Chaucer menţionează această sărbătoare populară în scrierile sale din 1382.

În Evul Mediu, de Ziua îndrăgostiţilor, atât băieţii, cât şi fetele trăgeau la sorţi un nume dintr-un bol pe care trebuia să îl poarte pe mânecă toată săptămâna următoare.

Prima cutie de bomboane de ciocolată decorată pentru Ziua îndrăgostiţilor a apărut la sfârşitul anilor 1800, iar cel care a venit cu această idee a fost Richard Cadbury, fiul lui John Cadbury, celebrul producător de ciocolată.O altă curiozitate despre această zi este din epoca medievală, când femeile consumau alimente considerate „bizare” de Ziua îndrăgostiţilor, pentru că, potrivit superstiţiilor, le-ar fi ajutat să-şi viseze viitorul soţ. De asemenea, în fiecare an, de 14 februarie, în casa Julietei, care se află în Verona, Italia, sunt trimise peste 1.000 de scrisori adresate Julietei Capulet, celebra eroină din opera shakespeariană.

De-a lungul timpului, de Ziua îndrăgostiţilor, au fost dăruite o mulţime de cadouri impresionante. De exemplu, în 1557, Diane de Poitiers a primit din partea lui Henric al II-lea proprietatea regală din Chenonceau. De asemenea, în 1631, împăratul Shâh Jahân a construit Taj Mahal pentru soţia sa, Mumtaz Mahal, care a murit după ce a dat naştere celui de-al 14-lea copil. Totodată, Ziua îndrăgostiţilor este momentul pe care peste 220.000 de persoane îl aleg în fiecare an pentru a cere în căsătorie persoana iubită.

Importată și în România după 1990

Ziua comemorează pe Sf. Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiților galezi. În Franța, o țară tradițional catolică, Valentine’s Day este cunoscută simplu drept Sfantul Valentine și este sărbătorită ca în restul țărilor occidentale. În Danemarca și Norvegia 14 februarie este cunoscută ca „Valentinsdag”. Nu este sărbătorită pe o scară largă, dar mulți oameni își fac timp pentru a petrece într-un mod romantic cu partenerul de viață sau trimit o felicitare unei iubiri secrete.

 În Suedia este numită ziua tuturor inimilor. În Slovenia un proverb spune că Sfântul Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele și florile încep să crească.

În Turcia, Valentine’s day este numai Sfântul Gregor care se traduce în Ziua Inimilor Dragi/Dulci. Data corespunzătoare calendarului gregorian este 17 februarie. Se sărbătorește în Marele Imperiu Persan deja din sec 20 i.e.n. În Egipt este o altă zi a iubirii pe data de 4, numită ziua iubirii egiptene.

România a început să sărbătorească și Valentine’s Day, deși deja avea prin Dragobete o sărbătoare tradițională, fixată convențional pe 24 februarie. Numele vine de la un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia. Etimologic, o parte din numele de Dragobete poate fi găsit și în cuvântul românesc dragoste. Înlocuirea sărbătorii autohtone cu Valentine’s Day a dus la un val de critici din partea mai multor grupuri, persoane reputate, instituții, ca fiind o activitate superficială, comercialistă, un kitsch importat din Occident.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button