Expres

Valentin Uritescu, în stare gravă la spital

  • uritescu_3.jpg

Valentin Uritescu a fost internat, în urmă cu puțin timp, la Spitalul Pantelimon, unde medicii încearcă să-l stabilizeze, potrivit romaniatv.ro.

Actorul Valentin Uritescu, în vârstă de 80 de ani, are de multă vreme probleme de sănătate. Acesta suferă de o boală asemănătoare cu Parkinson de la vârsta de 33 de ani. E vorba despre o boala degenerativă, care afectează sistemul nervos și se manifestă prin mișcari involuntare și necontrolate la nivelul membrelor și capului. 

Maestrul s-a retras de pe scena teatrului din cauza maladiei de care suferă.

Valentin Uritescu vorbea în urmă cu 10 ani, în ultimul său interviu public, despre boala care-l macină de circa 47 de ani. Actorul spunea că a ajuns la ultimul capitol al vieții sale, subliniind că a obosit să lupte cu afecțiunea sa.
Nu mă simt prea bine în ultimul timp. Am obosit să tot lupt, iată, de peste treizeci de ani şi ceva cu o boală grea, care în ultima vreme s-a accentuat. Acum, boala mea s-a agravat. Aşa e sindromul extrapiramidal. Nu e Parkinsonul ăla care te zvântă, pentru că niciodată capul şi mâinile nu mi s-au mişcat necontrolat. Picioarele, în schimb, îngrozitor mă afectează. Fac ce fac şi pic în genunchi”, spunea actorul în 2012 pentru adevarul.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare