Expres

Ursul ne arată azi cât va mai dura iarna / Tradiții și superstiții de Stretenie

Ursul ne arată azi cât va mai dura iarna. Astăzi, credincioșii aparținând Bisericilor creștine istorice sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, la 40 de zile de la Naștere.
În tradiţia populară este una dintre cele trei zile cunoscute din vremuri imemoriale drept Martinii de iarnă, Stretenia sau Ziua Ursului. Martinul de mijloc, din 2 februarie, coincide cu Întâmpinarea și cu o altă sărbătoare păgână, Ziua Ursului, care se sărbătorește, pentru ca fiara să nu atace vitele peste an, notează etnologul Ion Ghinoiu. În credința populară, cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine. În general, ziua de Stretenie se ţine pentru sporul casei și pentru sănătate. Superstiţiile specifice zilei de Stretenie sunt numeroase. În ziua praznicului, este bine ca mamele ai căror copii sunt bolnavi să dăruiască lucruri de îmbrăcăminte copiilor săraci. Practicarea acestui ritual aduce bucurii și alungă boala din familiile generoase.
Potrivit altei superstiții, cine lucrează în ziua de Stretenie va avea parte de boală și i se va strâmba gura; dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna; dacă însă va bea apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi; dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci va fi o vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare.

Și cum va fi vremea peste an

Ursul ne arată azi cât va mai dura iarna. Ca la orice mare sărbătoare, se spune că, în această zi, se află vremea de peste an, Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice. Dacă e cald, e bine, dar mai ales dacă ursul își strică bârlogul e semn de primăvară timpurie.
Ursul este un personaj totemic în credința populară, asociat cu un bătrân puternic și înțelept, în legătură cu care se pune schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare și ursul își vede umbra, iarna se mai prelungește cu încă șase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă și ursul nu-și vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape. Pentru a-i câștiga bunăvoința ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne și miere. Copiii sunt unși cu grăsime de urs pentru a deveni puternici și rezistenți, iar cei mai firavi și mai plăpânzi, mai ales după ce scapă după o boală grea sunt botezați Ursu. Cei sperioși sunt afumați cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de țiganii ursari, bărbații se lasă călcați de urs, pentru a fi sănătoși și puternici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Apropo. Latraul putinist barbughe ne arata azi cate laturi a ingurgitat. Unde? La rubrica de comentarii, bineinteles.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare