Expres

Urșii din Brașov transportați „pe furiș” în județul Mureș ar fi vinovați pentru uciderea a doi oameni

 

Sunt acuzațiile preşedintelui executiv al PMP, Marius Paşcan, care a solicitat primului ministru şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să intervină în cazul înmulţirii excesive a urşilor de pe raza judeţului Mureş, unde aceştia produc mari pagube materiale şi unde au ucis deja doi oameni.

Potrivit Agerpres, care îl citează pe Marius Pașcan, în judeţul Mureş, urşii au ajuns să ucidă oameni: „Doi oameni au fost omorâţi de urşi la interval de două săptămâni, iar un altul a fost grav rănit. Urşii apar noaptea, iar uneori în plină zi în zone aglomerate urban, alerte privind prezenţa acestora fiind transmise repetat prin sistemul 112 chiar în municipiul reşedinţă de judeţ, Târgu Mureş. În Sovata, prezenţa urşilor pe străzi a devenit un coşmar consecvent, iar după ora 18.00 nu mai are curajul ţipenie să iasă pe stradă. Urşii atacă constant gospodării de pe Valea Mureşului şi Gurghiului, omorând animalele domestice din curţile oamenilor, distrugând anexele gospodăreşti, fiindu-le frecvent reclamată prezenţa şi în zonele de câmpie, care nu reprezintă arealul lor natural de existenţă”. 

Astfel, reprezentantul PMP face apel la premierul Ludovic Orban și la ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, ca, în regim de urgenţă, să promoveze reglementările legale necesare pentru a asigura elementar respectarea prevederilor

„Constituţiei României, care stipulează că ‘dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate’, iar ‘libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile’. Viaţa unui urs sau a oricărui alt animal sălbatic nu poate fi mai presus de dreptul la viaţă al unui om!”, a arătat Marius Paşcan, într-o interpelare.

Liderul PMP arată că surse oficiale estimează că există circa 1.300 de urşi în judeţul Mureş, faţă de 240 cât ar fi numărul rezonabil al acestora, raportat la teritoriu, şi că în România există deja cea mai mare populaţie de urşi din Europa, care nu este afectată de niciun risc de dispariţie.

Articole asemănătoare

„Ursul este prădătorul suprem al pădurilor din România, iar prin înmulţirea sa necontrolată, excesivă, decimează prin dezechilibrul creat toate celelalte specii de animale care populează pădurile. Susţin surse autorizate, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că urşi din Braşov şi din alte judeţe învecinate au fost transportaţi şi relocaţi pe ascuns în judeţul Mureş, aceasta fiind, de fapt, cauza situaţiei dramatice actuale (…) Ursul nu are duşmani naturali, deci an de an numărul acestora creşte. Hrana rămâne însă cantitativ la fel, iar nereglementarea clară a obligaţiilor ocoalelor silvice, a asociaţiilor fondurilor de vânătoare sau a altor entităţi instituţionale pentru asigurarea hranei acestora complică şi mai mult situaţia actuală în privinţa urşilor. Vă informez că, în prezent, dacă un urs este omorât pentru că a atacat un om, cel vinovat de uciderea ursului trebuie să plătească daune statului în valoare de 40.000 de euro. În schimb, dacă ursul ucide omul, viaţa omului nu valorează nimic pentru stat. Este revoltător şi inadmisibil!”, a spus Marius Paşcan.

După cum se specifică în articolul menționat al Agerpres, politicianul a avertizat că, dacă nu va fi asigurată urgent o reglementare legală rezonabilă pentru a readuce echilibrul necesar în existenţa urşilor şi în protejarea oamenilor, cetăţenii ameninţaţi şi puşi în pericol vor recurge la soluţii proprii, care pot afecta şi alte animale. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button