Expres

UPDATE. Vedeţi aici dacă aveţi aptitudini pentru a fi director de şcoală! Măcar vă amuzaţi!

  • figuri1.jpg
  • sablon.jpg
  • sablon1.jpg
 

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat pe subiecte2016.edu.ro testul-grilă pe care l-au avut astăzi de rezolvat candidaţii la concursul pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, inclusiv la Braşov, ca şi şablonul cu răspunsurile corecte.

Cei mai mulţi itemi au fost cei care vizează aptitudinile cognitive – 40, dintre care 20 figurali (pe care îi găsiţi în galeria foto) şi alţi 20 verbali (pe care îi aveţi mai jos). Vă lăsăm să vă delectaţi cu ele – inclusiv la cea cu măgarul – şi să vedeţi dacă aveţi aptitudini cognitive pentru a conduce o şcoală. Sigur, sunt şi cele 20 de management educaţional, dar sunt strict specializate. Aveți în galeria foto şi răspunsurile considerate corecte. Subiectele complete le găsiţi pe subiecte2016.edu.ro, parcurgând meniul de pe partea stângă.

În ceea ce urmează, veţi vedea o întrebare, urmată de cinci variante de răspuns. Trebuie să vă hotărâţi care variantă de răspuns este corectă (care descrie cel mai bine răspunsul corect) şi să marcaţi răspunsul dumneavoastră.
Nu există decât o singură variantă corectă de răspuns. Indicați răspunsul ales pe foaia de răspuns atașată. Atunci când marcaţi răspunsurile, aveţi grijă ca numărul itemului pe care tocmai l-aţi citit să fie identic cu numărul de pe foaia de răspuns.
Exemplu: 1. Prin ce se aseamănă cuţitul şi lingura? A. au forme diferite B. cuţitul este mai periculos decât lingura C. amândouă sunt folosite pentru a mânca supă D. amândouă cântăresc mai puţin de un kilogram E. amândouă sunt folosite pentru a mânca
Răspunsul corect este E. Răspunsurile A şi B nu reprezintă asemănări, iar răspunsul C nu este în general adevărat. Răspunsul D este adevărat, dar nu este cea mai importantă asemănare dintre cuţit şi lingură.

21. Un trofeu de sport este întotdeauna…?
A) un suvenir
B) greu
C) valoros
D) o recunoaștere
E) din aur
22. Pantofii întotdeauna au…?
A) piele
B) șireturi
C) tălpi
D) rezemătoare de picior
E) tocuri
23. Fiecare ziar are…?
A) fotografii
B) titluri
C) reclame
D) scrisori către editor
E) suplimente
24. Fiecare râu are…?
A) pești
B) poduri
C) nave
D) praguri
E) pantă de curgere
25. Cei care se antrenează …?
A) înoată
B) exersează
C) sar
D) câștigă
E) fac gimnastică
26. Cei care își îmbogățesc cunoștințele…?
A) exersează
B) citesc
C) se antrenează
D) învață
E) studiază
27. Pentru o perioadă îndelungată de timp, înainte de orice altceva, o persoană nu poate rezista fără…?
A) să bea
B) să mănânce
C) să meargă
D) să vorbească
E) să doarmă
28. Mercurul este un/o …?
A) metal
B) mineral
C) soluție
D) mixtură
E) aliaj
29. Măgarul întotdeauna are…?
A) grajd
B) potcoave
C) harnașament
D) copite
E) coamă
30. Cuvântul „lapte” este pentru ”volum” așa cum este „sare” pentru…?
A) mineral
B) condiment
C) bucătărie
D) cristal
E) greutate
31. Cuvântul „mic” este pentru „mare” așa cum este „scurt” pentru…?
A) lung
B) îndepărtat
C) larg
D) vast
E) slab
32. Cuvântul „precauție” este pentru „siguranță” așa cum este „risc” pentru…?
A) accident
B) pericol
C) viteză
D) pierdere
E) faliment
33. Cuvântul „încredere” este pentru „expert” așa cum este „nesiguranță” pentru …?
A) experiență
B) greșeală
C) începător
D) bun de nimic
E) veteran
34. Cuvântul „gram” este pentru „greutate” așa cum este „oră” pentru…?
A) minut
B) pauză
C) ceas
D) zile
E) timp
35. Prin ce se aseamănă filmele și nuvelele?
A) spun o poveste
B) conțin imagini
C) durează mult
D) au mai mult decât un autor
E) sunt ficțiuni
36. Prin ce se aseamănă muzica și pictura?
A) sunt forme de expresie artistică
B) sunt făcute de oameni
C) oamenii merg la manifestări ale lor
D) oamenilor le plac ambele
E) una este ascultată, pe când cealaltă este privită
37. Prin ce se aseamănă schiatul și înotul?
A) unul poate fi realizat iarna, celălalt vara
B) nu tuturor le plac
C) amândouă sunt folositoare
D) la amândouă trebuie să fii competitiv
E) amândouă sunt sporturi
38. Prin ce se aseamănă revoluțiile și evoluțiile?
A) unele se produc lent, celelalte se produc repede
B) un sistem evoluează, altul se revoltă
C) amândouă sunt inevitabile
D) sunt mijloace de a realiza ceva
E) amândouă sunt forme de schimbare
39. Prin ce se aseamănă tuberculoza și astmul?
A) sunt boli cardiace
B) sunt boli ale plămânilor
C) amândouă sunt fatale
D) necesită medicație zilnică
E) amândouă presupun o febră foarte mare
40. Ce au în comun șosetele și mănușile?
A) șosetele sunt purtate în picioare, mănușile sunt purtate pe mâini
B) sunt vândute în perechi
C) sunt articole de îmbrăcăminte
D) sunt făcute din același material
E) șosetele sunt îmbrăcate înaintea mănușilor

 

Citiţi şi:

UPDATE BRAŞOV. Întrebări despre măgari, şosete şi mănuşi, la concursul pentru directori de şcoală


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button