UPDATE. Unul dintre militarii răniți a murit la spital
Un militar român care se afla în stare gravă la spital, în urma atacului cu mașină capcană din Kandahar, a decedat, anunță MApN.
„Camaradul nostru, caporalul Mădălin Stoica, a căzut la datorie astăzi, în urma unui atac asupra unei patrule românești care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan.Militarul, de 41 de ani, era căsătorit și avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operații și era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.
În același incident au fost răniți caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuați pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe.
Totodată, le dorim însănătoșire grabnică camarazilor noștri răniți în același incident!”, se arată pe pagina de Facebook a MApN.
Citiţi şi:
Trei militari răniţi în Afganistan
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.