Expres

UPDATE. Retragerea titlului de principe nu este o pedeapsă

 

Citiţi şi:

UPDATE. Reacţia oficială a fostului principe Nicolae

 

Consilierul personal al familiei regale a României, Ion Luca Vlad, aduce precizări legate de retragerea titlului principelui Nicolae de către bunicul său, Regele Mihai: nu este o pedeapsă, ci „Majestatea Sa a observat şi ceea ce s-a văzut public şi ceea ce principele Nicolae a făcut cât a fost principe în privat alături de familie şi a considerat că asta este decizia cea mai bună”, aceasta fiind luată „în asentiment”, „asumată de principele Nicolae”.
Ion Luca Vlad a spus că nepotul regelui a căpătat apelativul de „domnul Medforth-Mills”.
„Sigur că va fi mai greu să ne obişnuim, acum sunt primul care o spun că prezenţa sa în România a fost una majoritar benefică şi el este de părere că a învăţat foarte multe din România, că a avut o experienţă extraordinară şi care este unică în viaţa cred că a milioane de oameni, deci nu există nimic şi niciun motiv pentru care pleacă din România din cauza României, din contră e ceva ce pe undeva rămâne numai cu amintiri frumoase”, a spus consilierul, citat de Mediafax.

La întrebările jurnaliştilor, Vlad a mai răspuns că nu crede că nepotului regelui „i se reproşează nimic pentru trecut, ci este pur şi simplu pregătire pentru viitor pentru ca ambele părţi, dinastia, naţiunea cu simbolurile ei să meargă înainte, iar el ca persoană privată să meargă şi el înainte fără să fie supus la restricţii, inclusiv de natura modestiei”.

„Adică atunci când eşti în public trebuie să ai o anumită atitudine, trebuie să te supui unor privaţiuni, dacă tu le faci, dar în spiritul tău nu eşti fericit cu ele, aceste lucruri nu pot rezista prea mult şi în mod preventiv trebuie să faci un pas. (…) Ceea ce vreau neapărat să transmit este că nu trebuie să începem să căutăm prin coşurile de gunoi pentru că nu vom găsi nimic. (…) Aici există o strictă decizie pentru viitor şi repet o decizie în asentiment, nu este o pedeapsă. Să fim foarte clari, e o schimbare a paradigmei. Dacă până acum se aştepta să se întâmple ceva şi după aceea se retrăgea titlul, acum nu s-a întâmplat ceva şi sperăm să nu se întâmple nici în viitor, ci am ajuns la o asemenea formulă pentru a garanta că viitorul va fi unul frumos pentru ambele părţi”, a completat consilierul Casei Regale.

Legat de viitorul lui Nicolae Medforth-Mills, consilierul a spus că este posibil ca acesta să aleagă multe căi. „Poate să intre în business privat, poate să continue aceste activităţi caritabile, poate să continue activităţi cu tineret, ecologiste, această renunţare îi redeschide practic toate căile care erau închise în momentul în care îşi asumase rolul pe care îl avea în România. Renunţând la acest rol toate celelalte opţiuni rămân valabile. Este un tânăr care are o experienţă unică şi foarte multe firme, ONG-uri îşi doresc să facă lucruri extraordinare cu el, de exemplu în Kenya de unde s-a întors de curând”, a mai spus consilierul Casei Regale, precizând că Nicolae ar putea lucra din nou pentru Marina kenyană.

Citiţi şi:

Prinţul Nicolae nu mai este principe al României!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare