Update. Rețeaua de carduri Visa a revenit la normal
Reţeaua de carduri Visa funcţionează normal, a anunţat compania, care a precizat că problemele care au afectat vineri utilizatorii din Europa au fost „rezultatul unei defecţiuni de hardware”. „Nu avem nici un motiv să credem că acest lucru a fost asociat cu orice acces neautorizat sau eveniment rău intenţionat”, a precizat compania. Clienţii au raportat probleme la plăţi cu carduri Visa în magazine şi benzinării. În momentul de faţă, amploarea problemelor nu se cunoaşte.
„Visa se confruntă în prezent cu perturbări ale sistemului. Din cauza incidentului tehnic, unele tranzacţii Visa în Europa nu pot fi procesate. Am demarat o investigaţie pentru aflarea cauzelor şi încercăm să rezolvăm problema cât mai rapid”, a comunicat compania de carduri bancare. În afară de Marea Britanie, probleme au fost semnalate în Germania, Franţa şi Italia. Este însă unul dintre cele mai proaste momente când un astfel de sistem poate să aibă probleme. Vinerea, în cele mai multe țări, lumea se pregătește de weekend și este un flux mai mare de cumpărături și cheltuieli.
Citiți și:
PANICĂ! Sistemul de carduri Visa a căzut!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.