Expres

Update. Primele rezultate ale controalelor la magazinul Ikea

Update. Primele rezultate ale controalelor la magazinul Ikea

Reprezentanții companiei Ikea au făcut luni, 5 februarie, noi precizări după ce în spațiul public a apărut informația conform căreia ar fi fost găsite ploșnițe la magazinul din zona Pallady.

ANPC a trimis luni o echipă de control la magazinul respectiv, anunțând că nu au fost găsite ploșnițe.

O echipă de comisari a ajuns acolo, verificând atât fizic, la locul faptei, cât şi analizând documentele puse la dispoziţie de către operatorul economic. La acest moment nu putem confirma ceea ce a apărut. S-au efectuat mai multe operaţiuni de dezinsecţie, spun cei de acolo, în sens preventiv”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC presei.

Și reprezentanții magazinului infirmă cele reclamate de clienţi şi presupusul angajat.

Articole asemănătoare

Rezultatele raportului infirmă infestarea cu ploşniţe sau alţi dăunători în toate zonele analizate. Conform recomandărilor experţilor am luat măsuri preventive de dezinsecţia şi vom continua să monitorizăm situaţia”, au transmis reprezentanţii lanţului de magazine, care au precizat că rezultatele au fost confirmate și de DSP București.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
10 luni în urmă

Aia să le-o zică lui Mutu. Geme Haules-Bucales de șobolani, gândaci și ploșnițe, cu două sau mai multe picioare, dar controlul nu a găsit nimic. Dacă era un magazin mioritic era și închis pînă acum.

Back to top button