Expres

Update: „Nu avem nici un contract cu Banca Mondială pentru autostrada Comarnic-BRAȘOV”

 

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat luni, pentru Mediafax, că în construcţia autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov „nu avem nici un contract” cu Banca Mondială, enumerând şi motivele pentru care este mai oportună varianta parteneriatelor public-private.

„A fost o intenţie, asumată de fostul premier Mihai Tudose, pentru a obţine asistenţa tehnică din partea Băncii Mondiale, la care era legat şi un credit de 35 de milioane de euro, inclusiv pentru revizuirea unui studiu de fezabilitate anterior. Ulterior, Guvernul a luat decizia de a include proiectul Braşov-Comarnic în noul pachet de parteneriate public-private, astfel că s-a luat în discuţie oportunitatea de a mai semna şi acest împrumut”, a menţionat ministrul Transporturilor.„Am răspuns la o scrisoare venită din partea Ministerului Finanţelor, în care eram întrebaţi dacă mai este oportună colaborarea respectivă cu Banca Mondială, şi am apreciat că nu aceasta ar fi calea cea mai fezabilă. Probabil că va urma un memorandum al Guvernului, prin care să le explicăm asta reprezentanţilor BM, să nu-i mai ţinem, cum se spune, încurcaţi. Nu avem nici un contract şi   obligaţie, nici contractuală, nici diplomatică, de niciun fel, faţă de Banca Mondială”, a precizat Lucian Şova.

Argumentele ministrului Transporturilor pentru renunţarea la varianta de colaborare cu BM sunt, între altele, următoarele: „Proiectul ar putea fi făcut şi din fonduri europene; la nivelul Guvernului s-ar fi introdus, în varianta cu BM, o componentă de revizuire a studiului de fezabilitate; proiectul este deja inclus în pachetul de parteneriate public-private; s-ar fi adăugat încă 35 de milioane de euro la deficitul bugetar”.

Întrebat dacă această repoziţionare nu va fi percepută ca o renunţare, de fapt, la garanţia probităţii proiectului, Lucian Şova a răspuns că o situaţie similară a mai fost creată la un tronson din autostrada Târgu-Mureş – Iaşi. „A fost o revizuire a studiului de fezabilitate, verificată de Curtea de Conturi, care a constatat că s-au cheltuit de două ori bani pentru acelaşi studiu”, a spus oficialul, arătând că preferă o interpretare nefavorabilă a renunţării la varianta cu Banca Mondială decât să se constate din nou două cheltuieli pentru acelaşi studiu.

Referitor la afirmaţia sa, citată de mai multe surse, potrivit căreia „construcţia de autostrăzi alungă investitorii”, ministrul Transporturilor a precizat că a fost scoasă incorect dintr-un context în care avea loc un schimb de argumente. „Eu susţin în continuare că autostrăzile sunt un motor de creştere economică, am arătat doar că ne confruntăm cu un deficit de forţă de muncă; aceia care mizează pe forţa de muncă ieftină din România vor veni aici cu sau fără autostrăzi (…) şi, oricum în acest orizont de timp de cinci ani, în care vom avea autostrăzile, salariile vor creşte indubitabil”, a mai spus Lucian Şova.

Citiți și:

Autostrada Comarnic-BRAȘOV s-ar face mai repede fără Banca Mondială

Update. Autostrada Comarnic-BRAȘOV e „indezirabilă”: ar fugi multinaționalele

Autostrada Comarnic-BRAŞOV NU se mai face cu Banca Mondială


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare