Update. Laura Codruţa Kovesi: „Ministrul Justiţiei nu mi-a cerut demisia”
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, astăzi, după întâlnirea cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că acesta nu i-a cerut demisia şi că au discutat despre activitatea DNA.
„Nu mi-a cerut demisia, nu intenționez să-mi dau demisia, nu am de ce să-mi dau demisia. DNA și-a făcut treaba. A fost o discuție despre care nu doresc să dau foarte multe detalii. Veți afla după ce se termină această etapă. Nu doresc să dau niciun fel de detaliu din cadrul întâlnirii. Am discutat doar despre activitatea DNA. Întâlnirea a fost fixată pentru astăzi după-masă. Restul detaliilor probabil că o să le aflați de la domnul ministru”, a explicat Laura Codruţa Kovesi.
În acest context, oficialul DNA a subliniat că instituţia pe care o reprezintă a acţionat întotdeauna corect. Reamintim că, în această după-amiază, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost la Ministerul Justiţiei pentru a discuta cu ministrul Tudorel Toader.
Citiţi şi:
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în vizită la Ministerul Justiţiei
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.