UPDATE. Kaftar Sezar, fiul său și șefa serviciului inspecție fiscală, Adina Korch, reținuți pentru 24 de ore
Omul de afaceri Kaftar Sezar, fiul său și șefa Serviciului inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, Adina Korch, au fost reținuți pentru 24 de ore de DIICOT pentru formarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, tăieri ilegale și sustragere de masă lemnoasă.
Cei trei vor fi prezentați instanței cu cerere de arestare preventivă în cursul serii de joi, urmând ca judecătorii bucureșteni să decidă dacă vor fi reținuți pentru alte 30 de zile.
Grupul cercetat este format din mai mulți membri ai familiei suspectului, etnici turci, dar și cetățeni români, potrivit comunicatului remis de DIICOT.
În urma cercetărilor, procurorii anticorupție au stabilit că membrii grupului au beneficiat de protecţie din partea unor persoane – funcţionari publici – ce aveau ca atribuţii executarea unor acţiuni de control financiar-fiscal ori de altă natură.
În cursul zilei de miercuri, procurorii bucureșteni au descins la sediul administrativ al firmei Sezar Forest, aflat în incinta complexului „Casa Venus” și la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, de unde ar fi ridicat un calculator și mai multe documente.
Potrivit unor surse din interiorul instituțiilor care aprobă planul de amenajare forestieră, Sezar Kaftar ar fi primit aprobarea să taie „la ras” aproximativ 40.000-50.000 de metri cubi de lemn.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.