Update. Cine o înlocuieşte deocamdată pe Kovesi
Anunţat imediat ca fiind şeful interimar al DNA, procurorul Marius Iacob (foto 1, dreapta, unul dintre adjuncţii procurorului-şef de până azi Laura Codruţa Kovesi), acesta nu a mai fost delegat procurorul general Augustin Lazăr la cârma Direcţiei până ce preşedintele Iohannis va numi un nou procuror-şef DNA. În prezent, Călin Nistor, celălalt procuror şef adjunct al DNA se află în concediu de odihnă, potrivit Agerpres.
Procurorul Anca Jurma (foto 2), şef al Serviciului de cooperare internaţională şi programe din Direcţia Naţională Anticorupţie şi fost consilier al Laurei Codruţa Kovesi, a fost delegată în funcţia de procuror-şef al DNA, anunţă Parchetul General. Conform sursei citate, ca urmare a decretului prin care preşedintele Iohannis a dispus revocarea din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr a emis ordinul de delegare în această funcţie a procurorului DNA Anca Jurma. Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuţiile de procuror şef al Serviciului de cooperare internaţională şi programe din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, procurorul general Augustin Lazăr transmite „un mesaj de încredere privind continuarea cu fermitate a activităţii anticorupţie”. „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, transmite un mesaj de încredere privind continuarea cu fermitate a activităţii anticorupţie, care reprezintă o prioritate a Ministerului Public, în îndeplinirea rolului său constituţional. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, a adăugat Ministerul Public într-un comunicat de presă.
CITIŢI ŞI:
Update. Laura Codruţa Kovesi: „Corupția poate fi învinsă, nu abandonaţi!”
Update. „Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României”
Update. Decizia de revocare, publicată în Monitorul Oficial. Klaus Iohannis o revocă pe L.C. Kovesi
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.