Update BRAȘOV. Trafic oprit pe DN 1A, în această seară. Foto accident

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brașov ne-au oferit două fotografii de la locul accidentului rutier produs, azi-dimineaţă, în jurul orelor 10.00, pe DN 1A, la limita Brașovului cu judeţul Prahova, în care au fost implicate trei TIR-uri. Amintim că două dintre autotrenuri au intrat în coliziune, în timp ce al treilea autovehicul de mare tonaj a căzut într-o râpă. Unul dintre conducătorii auto implicaţi în accident a avut nevoie de ajutorul unui echipaj de la Descarcerare, întrucât a rămas cu picioarele blocate printre fiare. După eliberare, el a fost transportat cu un SMURD la Spitalul Judeţean Brașov, având suspiciune de fractură la un picior, după cum ne-a explicat cpt. Ciprian Sfreja.
Potrivit Infotrafic, la orele 19.30, traficul rutier în zonă, la kilometrul 170, poliţiștii rutieri au luat măsura opririi circulaţiei rutiere, pentru ridicarea TIR-ului căzut în râpă. Atunci, se estima că circulaţia va fi reluată în aproximativ 60 de minute.
CITIȚI ȘI:
Update BRAȘOV. Șofer de TIR încarcerat în accidentul de pe DN 1A
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






