Expres

Update. Brașov. Stație de tratare a apei, lovită de fulger. Compania Apa renunță la restricțiile din cele 4 localități afectate

Compania Apa Brașov anunță că renunță la programul de întrerupere a furnizării apei pe timpul nopții în localitățile Bogata, Dopca, Mateiaș și Racoș.

Decizia a fost luată după ce lucrările de remediere a avariei de la Stația de Tratare Bogata au avansat, iar unul dintre echipamentele necesare pentru înlocuirea componentelor deteriorate a fost deja livrat. Cel de-al doilea echipament urmează să ajungă în cursul zilei de astăzi.

Stația funcționează încă la capacitate redusă

Deși alimentarea cu apă a fost reluată în regim continuu, Stația de Tratare Bogata funcționează în continuare la o capacitate redusă, până la finalizarea completă a lucrărilor.

În aceste condiții, reprezentanții Companiei Apa Brașov îi îndeamnă pe locuitori să utilizeze apa cu responsabilitate și doar pentru necesitățile casnice.

Apel la consum responsabil

Compania recomandă evitarea consumurilor mari de apă, precum udarea grădinilor sau a spațiilor verzi, pentru ca alimentarea să poată fi menținută în condiții normale pentru toți consumatorii din cele patru localități.

Echipele Companiei Apa Brașov continuă lucrările pentru readucerea Stației de Tratare Bogata la funcționarea normală și vor informa populația cu privire la evoluția intervenției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google