Expres

UPDATE BRAŞOV. Scandalul de la „Racoviţă”: Inspectoratul Şcolar a aflat de pe myTEX.ro

 

Conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului (IŞJ) Braşov a aflat „cu surprindere”, citind în această dimineaţă articolul postat pe myTEX.ro – ediţia electronică a cotidianului „Transilvania Expres” despre cazul profesorului de chimie Nicolae Souca de la Colegiul Naţional de Ştiinţe ale Naturii „Emil Racoviţă” din Braşov, acuzat că agresează verbal şi fizic elevii. „Am fost supăraţi, pentru că nu am fost informaţi de conducerea liceului şi a trebuit să citim la dvs. despre acest caz. Chiar dacă ancheta o face şcoala, conform procedurilor legale, am fost şi eu acolo să vorbesc cu domnul profesor, cu directoarele, cu elevii. Domnul profesor nu a vrut să vorbească cu presa, dar mi-a spus că nu are ce să-şi reproşeze. Ieri a fost Adunarea Generală a Consiliului Elevilor, la care au participat şi cei din Consiliul Judeţean al Elevilor şi se pare că nu au fost reclamaţii. Acolo a fost şi un consilier educativ, pe post de observator. Apoi a apărut acest caz. Conducerea liceului va face o anchetă şi vor fi luate măsurile ce se impun, în funcţie de rezultat”, ne-a explicat prof. Victor Vijoli (foto), inspector şcolar general adjunct.

„Mă surprinde tot ce am auzit. Ştiu că acest profesor este la final de carieră şi a avut olimpici naţionali, elevi care au intrat la Medicină şi Farmacie. Este profesor titular, predă de 44 de ani, iar în septembrie urma să se pensioneze. Ar fi vrut să continue, dar în condiţiile acestea nu cred că o va mai face. Ar fi pierdere pentru elevii olimpici. Se ştie că este un profesor exigent, dar acest lucru a condus la succesul unor elevi”, a continuat Vijoli. El a mai precizat că sunt mulţi liceeni care îi iau apărarea profesorului acuzat.

Şi conducerea Colegiului de Ştiinţe ale Naturii „Emil Racoviţă” Braşov susţine că a aflat din presă. Direcţiunea a mai fost sesizată în legătură cu profesorul de chimie, dar nu s-a luat nici o măsură, pe motiv că reclamaţiile au fost doar verbale. „Noi nu aveam cum să facem o anchetă. Până acum nu a fost nici o reclamaţie scrisă la adresa acestui profesor. Azi abia au apărut primele două reclamaţii. Am început o anchetă şi vom sta de vorbă cu profesorul, cu elevii, cu părinţii”, a precizat Cristina Moldovan, director adjunct al Colegiului de Ştiinţe ale Naturii Emil Racoviţă”.
Potrivit legislaţiei, dacă se constată că există abateri disciplinare în conduita profesorului, sancţiunile pot ajunge până la desfacerea contractului de muncă. Conducerea IŞJ a cerut soluţionarea rapidă a cazului, astfel că raportul comisiei de anchetă este aşteptat săptămâna viitoare.

Jigniri la adresa fetelor şi a părinţilor

Liceenii spun că n-au făcut până acum nici o plângere oficială la direcţiune, de teama represaliilor. Elevii susţin că profesorul de chimie Nicolae Souca îi jigneşte şi, câteodată, spun ei, li s-au aplicat anumite „corecţii fizice”, nedureroase, însă. Şi părinţii îl acuză pe profesor că i-a jignit şi au făcut plângeri în scris către conducerea colegiului. Unele eleve au povestit doar acasă ce li se întâmplă. „Le-a ameninţat că le aruncă pe geam dacă nu ştiu lecţia şi le-a spus că nu vor păţi nimic, că vor pluti, pentru că sunt «paraşute». La ora despre cauciuc, inclusiv despre prezervativ, le-a spus că s-au născut din greşeală, când s-a rupt prezervativul, deci ne-a jignit pe noi toţi, părinţii”, a spus astăzi tatăl unei eleve.

Liceenii se plâng şi de metoda de predare şi de evaluare a profesorului. „Sunt complet bulversaţi, de aceea sunt şi rezultatele foarte slabe. La fiecare oră de chimie le dă un test de 10-15 minute. Nici nu apuci să te aduni, să te concentrezi, să scrii”, a declarat alt părinte. „Am ajuns să avem 12 note pe semestru, nu mi se pare normal!”, a completat o elevă, lucru confirmat de inspectorul general adjunct Victor Vijoli, care însă crede că tocmai evaluarea scrisă exclude conflictele dintre profesorul Souca şi elevii cu rezultate proaste la chimie.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Elevii acuză un profesor de liceu că îi agresează verbal și fizic


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button