Expres

UPDATE BRAŞOV. Scandalul de la „Racoviţă”: Conducerea liceului este acuzată de „complicitate”

  • postare Souca3_204119.JPG
  • postare Souca5_204120.JPG
  • postare Souca_204121.JPG
  • postare Souca4_204122.JPG
  • postare Souca1_204123.JPG
  • postare Souca2_204124.JPG
 

Deşi comisia de anchetă şi-a finalizat raportul în cazul profesorului de chimie Nicolae Souca, pe care l-a declarat nevinovat, scandalul de la Colegiul de Ştiinţe ale Naturii „Emil Racoviţă” Braşov pare a nu se fi sfârşit.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), cei care au şi sesizat presa, printr-un comunicat, în urmă cu o săptămână, că există reclamaţii de abuzuri verbale şi fizice la adresa prof. Souca, au revenit cu un punct de vedere prin care acuză conducerea colegiului amintit de „complicitate în cazul profesorului care abuzează elevi”. Potrivit comunicatului, care nu mai este semnat de nimeni,  „atitudinea diferitor actori din sistemul de învăţământ demonstrează că încă noţiunea de drepturi şi obligaţii se înclină doar spre îndatoririle pe care elevii le au la clasă. Considerăm că contraargumentele invocate, care susţin faptul că profesorul este unul de înaltă performanţă, care a pregătit elevi pentru olimpiade naţionale, nu au relevanţă cu criticile aduse. Faptul că un profesor are rezultate şcolare cu anumiţi elevi nu reprezintă o scuză pentru abuzurile fizice şi psihice pe care le-a manifestat faţă de alţi elevi. În acest sens, unitatea de învăţământ a ajuns ca, în loc sancţioneze profesorul în cauză, să cerceteze disciplinar elevii care au avut curajul să fie nemulţumiţi de abuzurile şi abaterile de la lege repetate ale profesorului”. De asemenea, potrivit documentului, „în timp ce profesorul care pălmuia elevii acordă note în mod neobiectiv şi înjură elevii, ceilalţi profesori fraternizează cu cel care abuzează elevii şi au început să dea note de 4 în mod discriminatoriu, pe motivul că elevii au avut curaj să reclame abuzurile. Astfel domnul profesor, Nicolae Souca, se consideră salvat pentru că are rezultate şcolare cu alţi elevi, deşi o abatere reprezintă o faptă pentru care eşti pedepsit, indiferent dacă ai alte reuşite sau dacă e un caz individual sau general”.

Mărturii şi controverse

Reprezentanţii CNE, în speţă elevul braşovean Vlad Ştefan, vicepreşedinte al CNE,  anexează comunicatului „mărturii ale elevilor din cadrul unității de învățământ, care din pricină presiunilor constante ale direcțiunii, doresc să rămână anonimi” (deşi, fiind luate din discuţii private de pe reţelele de socializare, se văd şi fotografiile celor care scriu, pe care noi le-am decupat – foto 2-6). 

Pe de altă parte, trebuie spus că Vlad Ştefan, vicepreşedintele CNE, care a semnat, alături de Filip Iana, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Braşov, primul comunicat, prin care sesizau faptul că există reclamaţiile respective la „Racoviţă” are sora implicată în acest conflict, fiind una dintre cele două eleve care au depus în scris plângere. El a fost acuzat de unii dintre elevii de la „Racoviţă” nu doar de subiectivitate, ci şi de minciună şi de imixtiune în problemele altui liceu (Vlad Ştefan este elev la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), uzând de funcţia pe care o deţine.  

„Ne menținem în continuare încrederea că abaterile vor fi sancționate și că nu se va încerca mușamalizarea realităților din unitatea de învățământ. Din păcate însă, pentru multe școli din România imaginea unității de învățământ în plan exterior este mai importantă decât abuzurile ce se întâmplă în cadrul școlii și sancționarea lor”, se mai arată în comunicat.

Conducerea colegiului respinge „categoric” aceste acuzaţii şi susţine că ele sunt  „total subiective şi deplasate”. „Pe tot parcursul acestei anchete, am încercat să procedăm corect, ne-am străduit să avem o atitudine obiectivă, nici să acuzăm, nici să luăm partea cuiva”, ne-a declarat prof. Georgeta Sima, directoarea unităţii de învăţământ.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Scandalul de la „Racoviță”: 125 la 6, în cazul profesorului de chimie acuzat

UPDATE BRAȘOV. Scandalul de la „Racoviță”: Ce spune celebrul polițist Marian Godină

BRAȘOV. Solidarizare cu profesorul de chimie acuzat

UPDATE BRAȘOV. Liceenii de la „Racoviță” acuză imixtiuni în cazul profesorului învinuit de abuzuri

UPDATE BRAŞOV. Scandalul de la „Racoviţă”: Inspectoratul Şcolar a aflat de pe myTEX.ro

BRAȘOV. Elevii acuză un profesor de liceu că îi agresează verbal și fizic


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button