Expres

Update. BRAȘOV. Peste 140 de case afectate de inundații, în Stupini / Raportul Primăriei / Informare de la Compania Apa (VIDEO)

 

Update 2:

„Două cisterne de apă potabilă, totalizând 2000 litri au fost puse la dispoziția locuitorilor din cartierul Stupini de către Compania Apa.
Una se află pe strada Fagurului nr. 77a, iar cea de-a doua la intersecția străzilor Feldioarei și Fântânii.
Azi-dimineață, digul ridicat în jurul Ghimbășelului a cedat în partea stângă, iar în partea dreapta a fost depășit, inundând 143 de gospodării.
Cei de la ISU, primarul Allen Coliban, prefectul Cătălin Văsii, directorul Apele Române –  Laszlo Barabas,  reprezentanți ai Jandarmeriei Române, Inspectoratului de Poliție Județene Brașov au fost la fața locului pe tot timpul zilei pentru a interveni, evalua și găsi soluții pentru rezolvarea situației.
O echipă de voluntari, conduși de inspectori SVSU evaluează la această oră pagubele produse de inundații tuturor gospodăriilor”, a informat viceprimarul Flavia Boghiu.

———————————————————————————

Update 1 (ora 19.00):

„Operațiunile de normalizare a situației din Stupini continuă la această oră. Curțile oamenilor, carosabilul, dar și alte spatii importante sunt golite de apele pârâului Ghimbășel,  care a rupt digul de protecție în cursul acestei nopți.
Locuitorii afectați din Stupini apelează la cele 2 cisterne cu apă potabilă puse la dispoziție de Compania Apa.
Lucrările se desfășoară cu dificultate și au început astăzi,  29 august 2021, la ora 05.00.
Vom reveni cu amănunte”, au precizat reprezentanții Companiei Apa, în această seară.

‐———————————————————————————

Conform Primăriei Brașov, la prima evaluare, ploaia torențială a creat următoarele pagube, în cartierul Stupini din municipiul Brașov:

-143 de case afectate
-78 de anexe gospodărești, inclusiv beciuri
-14 obiective economice
-1,8 km de străzi
-32 de fântâni. Măsurile dispuse la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Brașov conform situației create:
-monitorizarea continuă a fenomenelor pe timpul avertizărilor hidro-meteorologice
-asigurarea permanenței la nivelul Primăriei Municipiului Brașov
-pregătirea forțelor SVSU, precum și a materialelor și mijloacelor de intervenție.

La ora transmiterii prezentului Raport Operativ, de la ISU Brașov s-a primit avertizare COD PORTOCALIU – până în data de 30.08.2021 – ora 16:00.

„Am fost în Stupini în prima parte a zilei pentru a mă asigura că autoritățile de intervenție acționează asupra consolidării digului care s-a rupt pe partea stângă, astfel încât să oprim pericolul imediat. Primăria Brașov a intervenit în teren alături de ISU, Jandarmerie și Apele Române.
În acest moment, breșa din dig este astupată, iar digul a fost înălțat pe partea dreaptă.
Acum se intervine cu motopompe pentru a scoate apa din gospodării. Am solicitat și sprijin extern din Covasna si Făgăraș pentru a suplimenta motopompele SVSU și ale pompierilor din Brașov.
La orele 15:00 am constituit un grup de voluntari la Primăria Brașov care, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, a început evaluarea daunelor din fiecare gospodărie în vederea pregătirii rapoartelor prin care putem acorda ajutor financiar familiilor afectate.
Viceprimarul Flavia Boghiu coordonează în acest moment o acțiune care presupune distribuirea de apă potabilă către gospodăriile ale căror fântâni au fost afectate de inundații și pregătește unități de cazare pentru persoanele care vor solicita evacuare”, a declarat primarul Allen Coliban (declarație VIDEO – AICI).

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a intervenit cu efective la fața locului pentru măsuri specifice din sfera de competență.

VEZI ȘI:

Update BRAȘOV. Pompieri chemați din timpul liber, pentru a interveni la inundații / Recomandările ISU

Update. BRAȘOV. Carosabil inundat, în Stupini (Galerie FOTO – VIDEO)

Update. BRAȘOV. Efectele Codului ROȘU… Inundații în mai multe localități, în ultimele 12 ore (Galerie FOTO)

Update. BRAȘOV. Cea mai mare parte a cartierului Stupini ar urma să aibă acces la canalizare, până în 2024 / Ce se întâmplă cu casele ce se vor construi de anul viitor…

Brașovenii, invitați pe ZOOM, la o discuție despre canalizarea din Stupini și cartierele noi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button