Expres

Update BRAŞOV. Pentru că e din banii noştri, amenda ar putea fi mai mică

 

Contactact telefonic pentru a afla dacă astăzi chiar s-a aplicat Primăriei Braşov amenda anunţată, Sorin Claudiu Susanu, comisarul-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Centru Braşov, ne-a cerut un răgaz pentru a verifica datele actualizate din partea echipei de comisari despre care spune că stă de multă vreme pe capul celor din Primărie, în special al celor de la Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT). „Comisarii noştri au stat toată ziua astăzi şi l-au aşteptat pe directorul Serviciului Public, dar nu au reuşit să dea de dumnealui. Aşa că i-au lăsat hârtie să se prezinte mâine dimineaţă la sediul Comisariatului cu toate documentele, dar este clar că vom da sancţiuni”, a spus comisarul-şef.

El a precizat că sancţionarea nu vine atât din cauza nefurnizării serviciilor către populaţie, „întrucât nu puteam să-i obligăm, ei neavând posibilitatea legală, adică licenţierea, să facă acest lucru. Dar rămâne problema tarifelor, care nu erau trecute în contractele cu asociaţiile de proprietari. Au rezolvat asta prin hotărâre de Consiliu Local, dar nu au trimis spre aprobare la ANRSC, aşa cum este legal. Şi mai sunt şi alte chestiuni pe care nu le-au respectat”.

Susanu ne-a mai spus că, dat fiind faptul că, cel puţin în primă fază, amenda este plătită din banii tuturor contribuabililor, şi a celor cu centrale proprii, şi a celor racordaţi la sistemul centralizat, s-a gândit ca amenda să fie redusă la jumătate, adică la 10.000 de lei. „Noi aplicăm sancţiunea persoanei juridice, în cazul de faţă SPLT. Normal ar fi, şi dacă se achită din banii publici, s-o plătească persoanele care sunt găsite responsabile pentru situaţia creată, pentru nerespectarea unor măsuri impuse, ceea ce a dus la sancţionare, primarul, directorul serviciului etc. Dacă nu fac asta, la primul control al Curţii de Conturi vor fi oricum obligaţi să se îndrepte spre cei vinovaţi, să recupereze de la ei suma plătită ca amendă”,  a menţionat şeful CRPC-RC Braşov.

 

Citiţi şi:

BRAŞOV. Primăria, amendată cu 20.000 de lei

BRAȘOV. Capitalul social al Tetkron, majorat cu 18,5 milioane de lei! Dar, tot NU se știe când se va da drumul la încălzire

BRAŞOV. Noul Serviciu Public Local de Termoficare are director, dar nu și adjunct

BRAŞOV. Noul Serviciul Public Local de Termoficare Braşov a obţinut licenţa de funcţionare

BRAȘOV. Prețuri fixate prin HCL pentru energia termică! „Este ultimul document necesar pentru obținerea licenței noului serviciu de termoficare”

BRAȘOV. Căldură și apă caldă în sistem centralizat? Vor fi… cândva


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button