Expres

UPDATE BRAŞOV. Ordinul de suspendare a primarului le aduce salariile

 

Arestarea preventivă a primarului comunei Bran, Gheorghe Hermeneanu, a generat un blocaj în instituţie, cel mai grav fapt fiind că angajaţii nu şi-au încasat salariile aferente lunii octombrie, întârzierea ajungând deja la zece zile. Salvarea a venit astăzi, o dată cu emiterea ordinului de suspendare a edilului, de către Instituţia Prefectului.
Urmare a acestui act, viceprimarul Dorel-Nicu-Rareş Rădăcină devine de drept înlocuitor al primarului comunei Bran, având toate atribuţiile acestuia. „Până acum eu am avut atribuţii limitate, drept de semnătură pentru unele dintre actele emise de Primărie, dar nu pentru contracte, pentru ordine de plată. Pentru acestea îmi trebuia specimen de semnătură în trezorerie, în bancă, or asta se putea doar prin dispoziţie de primar, ceea ce, evident, în situaţia de faţă nu se putea da”, ne-a explicat Rădăcină.

Viceprimarul mai spune că prefectul Mihai Mohaci nu putea emite ordinul de suspendare până nu primea comunicarea oficială din partea instanţei prin care s-a dispus arestarea edilului Branului. Potrivit comunicatului de la Cancelaria prefectului, acea hârtie oficială a ajuns abia ieri, când reprezentantul guvernului în teritoriu a şi dispus suspendarea. Pe cale de consecinţă şi activitata a fost deblocată. „Acum putem să ne desfăşurăm activitatea, iar mâine, cel târziu vineri, se vor plăti salariile”, ne-a mai declarat edilul.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Prefectul l-a suspendat pe primarul din Bran

Primarul brănean Gheorghe Hermeneanu nu a scăpat de arest


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button