Expres

Update. BRAȘOV. Noi informații despre cum ar urma să arate Piața Sfatului, după reamenajare / Este conceptul care a câștigat concursul cu premiu de aproape 1,5 milioane de lei

  • WhatsApp Image 2022-04-12 at 15.36.47_296071.jpeg
  • IMG-20220411-WA0024_296042.jpg
  • IMG-20220411-WA0026_296043.jpg
  • IMG-20220411-WA0025_296044.jpg
  • WhatsApp Image 2022-04-12 at 15.37.03_296070.jpeg

După ce ieri a fost anunțat câștigătorul concursului internațional de idei privind reamenajarea Pieței Sfatului (vezi AICI), Primăria Brașov oferă astăzi mai multe date despre conceptul câștigător.

De concurs s-a ocupat, la solicitarea Municipalității, Ordinul Arhitecților din România, care a și anunțat câștigătorul marelui premiu, în valoare de 1.484.700 de lei fără TVA (sumă care reprezintă și plata serviciilor de proiectare și de pregătire a documentației în vederea demarării lucrărilor): echipa de arhitecți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București.

„Conceptul gândit de firma de proiectare câștigătoare se axează pe transformarea Pieței Sfatului într-un loc de petrecere a timpului liber, de relaxare, care să permită publicului și alte experiențe în afara statului la terasă. Proiectantul propune o serie de soluții care să îi invite pe brașoveni și turiști să stea «la povești» la umbra copacilor, în jurul noii fântâni arteziene care va fi amenajată lângă Casa Sfatului sau pe mobilierul urban construit în piață. Casa Sfatului va deveni un element activ în viața acestei piețe, proiectantul propunând o serie de intervenții în jurul acestui monument istoric, astfel încât fostul sediu al conducerii orașului să redevină centrul de greutate al zonei. În conceptul prezentat de proiectant vor fi două zone cu copaci, în care vor fi plantați castani, astfel încât coroanele lor să creeze un umbrar natural. Cele două zone sunt în spatele Casei Sfatului, în zona fântânii pentru băut apă (KFC, n.n.), și la intrarea spre Curtea Bisericii Negre (în față la Starbucks, n.n.). Lor li se vor adăuga arțari, plantați în zonele în care vor fi amplasate elemente de construcție minimaliste care pot fi utilizate ca bănci.
Vor fi păstrate cele două fântâni, cea pentru băut apă și cea pentru păsări, iar în locul fântânii arteziene va fi amenajată o nouă fântână, amplasată lângă Casa Sfatului (în colțul din dreapta intrării, n.n.) care va fi înconjurată de o zonă de odihnă. În vecinătatea acesteia, sub un arțar, va fi amenajată o zonă de relaxare iluminată cu spoturi din paviment. Pe lângă fântâna din fața Catedralei Ortodoxe, proiectantul a prevăzute mai multe cișmele publice, în zonele de relaxare: una în zona cu copaci de la intrarea spre Biserica Neagră, una la ieșirea din piață, spre strada George Barițiu (în colțul clădirii Raiffeisen Bank), iar o a treia este prevăzută la intrarea în gangul care duce spre Piațeta Brassai”, se detaliază în comunicatul de astăzi.

„Întreaga piață va fi pavată cu piatră cubică de granit, inclusiv artera rutieră existentă (Mureșenilor – George Barițiu, n.n.), ceea ce va deschide piața până la clădirile de pe latura vestică și o va lega cu Piațeta Brassai. Piatra cubică din granit din piață va fi refolosită în întregime și rearanjată după un design nou. Vor dispărea caroiajele rectangulare, iar piața va fi amenajată ca o reflexie simbolică a bolții înstelate în paviment.
Pe lângă mobilierul urban construit, care va da anumite accente pieței, inclusiv pe verticală, prin amplasarea unor coloane, și va putea fi folosit și pe post de bancă sau de podium, ca în cazul construcției din spatele Casei Sfatului, proiectantul a recomandat și amplasarea de scaune mobile în zonele de relaxare, astfel încât cei care ajung în piață să își poată alege locul în care doresc să stea.
De asemenea, pe latura pieței dinspre BNR va fi amenajată și o zonă cu ratele pentru biciclete.
O altă zonă care va fi amenajată din punct de vedere estetic este cea de deasupra toaletei publice, unde este propusă amenajarea unei construcții-reper”, se mai arată în comunicat.

Arhitecții au prevăzut și modul în care se fac amenajările sezoniere, de tipul teraselor, sau determinate de diferite evenimente, cum ar fi Târgul de Crăciun, târguri de carte sau concerte.

În viziunea echipei câștigătoare, totul trebuie amenajat în jurul Casei Sfatului, clădire care găzduiește muzeul de istorie, pentru a fi elementul principal al pieței.

În perioada următoare, proiectanții de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București, vor trece la faza de dezvoltare a conceptului propus și de elaborare a proiectului tehnic, inclusiv a documentației necesare în vederea autorizării construcției, după care Municipalitatea va trece la etapa implementării proiectului de reabilitare, care se va putea realiza inclusiv cu fonduri nerambursabile. 

Până la reamenajarea efectivă a Pieței Sfatului mai este cale lungă, deoarece, așa cum precizam, conceptul propus trebuie dezvoltat, apoi transformat in proiect tehnic, apoi trebuie obținute avize, inclusiv cel de la Cultură.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button