Update. BRAŞOV. Incident mortal în Ticuşu Nou… „Aşa este realitatea în multe locuri la ţară, în România”
După cum informam ieri după-masă, un bărbat în vârstă de 80 de ani a decedat după ce un zid s-a prăbuşit peste el, în Ticuşu Nou, comuna Comăna din judeţul Braşov.
Primii care au ajuns la fața locului au fost voluntarii din Cobor, care pot acționa – mai nou – și în cazuri de urgență medicală, datorită eforturilor depuse de un cetăţean de rând, nici măcar român.
Erwan Joliff, cunoscut drept „francezul din Cobor”, a depus eforturi, în ultimii ani, pentru a pune bazele unei asociaţii de pompieri voluntari, iar cu timpul şi-au extins potenţialul de acţiune, fiind conştient că pompierii profesionişti şi echipajele medicale SMURD şi ale Ambulanţei nu au posibilitatea să ajungă rapid în unele zone rurale.
Ieri, a fost un exemplu în acest sens. Pompierii voluntari din Cobor au ajuns la victimă într-un sfert de oră de când au fost sesizaţi şi au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost fără rezultatul dorit, victima fiind declarată decedată, dar intervenţia a amintit de situaţia critică din zona rurală.
„Am fost anunţat de centrul operaţional ISU Braşov la ora 15.07 şi am ajuns la ora 15.23 la locul intervenţiei în satul Ticuşu Nou. Persoana era deja în stop cardio respirator la sosirea noastră. NU a răspuns la manevrele de resuscitare acordate timp de o oră jumătate, în consecinţă, dupa sosirea medicului din SMURD Braşov, persoana a fost declarată decedată (…). Chiar dacă intervenţia noastră nu a permis salvarea acestui om, din punctul meu de vedere am dovedit eficienţa noastră într-o zonă unde serviciile de urgenţă profesioniste ajung greu. Ambulanţa SMURD din Făgăraş a ajuns după vreo 30 de minute după noi. Aşa este realitatea în multe locuri la ţară, în România. Tocmai noi ne-am antrenat vineri seară cu material din dotare cu toată echipa şi astăzi ne-am făcut datoria în mod corespunzător”, a precizat Erwan Joliff.
Potrivit acestuia, o intervenţie precum cea de luni îi costă în jur de 150 de euro (electrozi de defibrilare, oxigen, consumabile), iar la ora actuală totul este plătit de asociaţia de pompieri SISUR. Cum autorităţile închid ochii, fiind mulţumite că altcineva le face treaba, pompierii voluntari din Cobor apelează la ajutorul cetăţenilor, pentru a „supravieţui” financiar. Detalii pe pagina de Facebook „Francezul din Cobor”.
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.