Update. BRAŞOV. Control OPC la Şcoala nr. 3. „Este foarte frig în şcoală, temperatura variază între 5 şi 7 grade Celsius”
„Este foarte frig în şcoală, temperatura variază între 5 şi 7 grade Celsius, situaţie care pune în pericol sănătatea copiilor. Au încercat ei (n.r. cadrele de învăţământ) să improvizeze, au pus în funcţiune reşouri, dar aici este un alt pericol, de incendiu, pentru că sunt şi hăinuţe şi alte obiecte care se pot aprinde. Săptămâna trecută am dat o măsură prin care am dispus ca situaţia să se remedieze până pe 21 noiembrie, dar până acum nu a fost soluţionată (n.r. termenul nu s-a scurs încă). Aşteptăm ca reprezentanţii şcolii să ne aducă documentele, pentru verificat (n.r. spre exemplu, când au intrat banii de la Primărie, pentru a se stabili dacă cei din conducerea şcolii aveau sau nu timp să rezolve problema încălzirii până acum), apoi vom stabili cine se face vinovat de situaţie. Am descoperit probleme şi pe zona de catering, copiii primeau cuţite de metal, nu se cunoşteau ingredientele folosite la preparate ş.a.. Controlul continuă şi pe această parte”, ne-a explicat şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, în urma controlului efectuat astăzi la Şcoala nr. 3 din municipiul Braşov.
Comisarii Protecţiei Consumatorilor Braşov au efectuat verificări la Şcoala Gimnazială nr. 3 „Gheorghe Lazăr” (de pe strada Venus nr. 1), după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că elevii sunt nevoiţi să îngheţe în frig, deoarece nu s-a rezolvat problema privind încălzirea unităţii şcolare.
Primăria Braşov susţine că le-a alocat fonduri unităţilor de învăţământ care nu aveau sursă alternativă de încălzire din vară, iar în cazul a cinci unități (Grădinițele 11, 12, 15, Liceul Silvic și Grădinița Aprily Lajos), conducerea acestora s-a mișcat mai bine și a reușit să efectueze procedurile la timp, astfel ca sistemele de încălzire să devină funcționale încă din octombrie, în timp ce în cazul Școlii nr. 3 (și a Liceului Sportiv – corpul de pe Cocorului) lucrurile au mers mai greu, astfel că s-a ajuns la situaţia din prezent.
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.