Expres

Update. BRAŞOV. Cod Roşu de viscol într-o parte din judeţ! Vreme urâtă în mai toată ţara

  • anm_24.png
 

Meteorologii au emis noi atenţionări, inclusiv una de tip Cod Roşu de viscol, valabilă şi pentru o parte din judeţul Braşov.

Atenţionarea Cod Roşu va intra în vigoare astăzi, la orele 18.00 şi va fi valabilă până mâine la orele 8.00. În acest interval, „în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov și Buzău, vântul va sufla tare, va fi viscol puternic, iar vizibilitatea redusă spre zero. Rafalele vor depăși 100…120 km/h”, a informat Administraţia Naţională de Meteorologie.

O altă atenţionare, Cod Galben, vizează restul judeţului. Conform atenţionării, care este deja în vigoare, până mâine dimineaţă, la orele 8.00, vor fi intensificări ale vântului şi ninsori viscolite.
„În intervalul menționat la munte, în nordul și centrul Moldovei, apoi și în regiunile sudice și sud-estice va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul se va intensifica, cu rafale de peste 55 km/h, iar în zona montană peste 70 km/h. Intensificări temporare ale vântului vor fi și în regiunile vestice și local în centru cu viteze de 55…65 km/h”, au avertizat angajaţii ANM.

De la orele 14.00 va intra în vigoare şi o atenţionare Cod Portocaliu, conform căreia, până mâine la orele 8.00, în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 80…100 km/h, temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

O altă atenţionare Cod Portocaliu va intra în vigoare la orele 17.00, vizând jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, unde se vor semnala intensificări susținute ale vântului, ninsoare viscolită, până mâine la orele 8.00.
„În jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 70…85 km/h, temporar va ninge viscolit determinând scăderea vizibilității. În județele Teleorman, Giurgiu, Tulcea și local în județele Călărași, Ialomița și Brăila se va depune strat consistent de zăpadă”, au detaliat meteorologii.

Nu în ultimul rând, va fi Cod Roşu de vânt, de la orele 22.00 şi până mâine la orele 8.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea.
Acolo vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85…90 km/h, temporar va fi viscol și vizibilitatea redusă semnificativ.

CITIŢI ŞI:

La Braşov, 30 de tone de sare împrăştiate pe şosele / Probleme în Harghita / Nu porniţi la drum!

BRAȘOVUL, din nou sub COD GALBEN!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button