Expres

Update BRAȘOV. Centre de zi pentru copiii cu tulburări de comportament

 

Actualizare

Proiectul a fost aprobat astăzi în ședința de plen a Consiliului Județean

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov înființează, cu fonduri nerambursabile, trei centre de zi de consiliere și sprijin pentru copiii cu tulburări de comportament. Centrele vor funcționa la Brașov, Făgăraș și Rupea și se vor adresa unui număr de minim 110 copii și familiilor acestora. Proiectul se adresează și tinerilor din centrele de plasament care urmează să părăsească sistemul rezidențial și vizează pregătirea acestora pentru viața independentă. Valoarea totală a proiectului este de aproape 6 milioane de lei, iar perioada de implementare de 3 ani.

DGASPC Brașov demarează un amplu proiect privind creşterea calităţii serviciilor sociale oferite în comunitate copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare de familie, precum şi tinerilor care urmează să părăsească sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, la nivelul judeţului Braşov.
În acest sens, vor fi înființate centre de zi de consiliere și sprijin pentru părinți și copii în Brașov, Făgăraș și Rupea, pentru un număr de 110 copii și familiile lor, dublate de implementarea unor măsuri de susţinere pentru copii cu tulburări de comportament aflaţi în risc de separare şi familiile lor. De asemenea, va fi dezvoltat un program de identificare şi monitorizare a copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare, precum și o campanie de conştientizare şi sensibilizare a comunităţii cu privire la această categorie de beneficiari.
Activitățile derulate în centrul de zi de la Brașov vor fi adresate copiilor cu tulburări de comportament, aflaţi în risc de separare de familiile lor, din Săcele, Tărlungeni, Hărman, Sânpentru, Cristian, Ghimbav şi Budila, iar cele de la centrul de zi din Făgăraș copiilor din Şercaia, Victoria, Viştea, Beclean, Voila, Şoarş, Cincu şi Sâmbăta. Copii cu tulburări de comportament din Dacia, Homorod, Ungra, Racoş, Caţa şi Buneşti vor fi consiliați și sprijiniți în cadrul centrului de zi de la Rupea.
În același timp, proiectul prevede dezvoltarea unui program de asistenţă şi sprijin pentru tinerii din instituţiile de tip rezidenţial, un număr de minim 30 de tineri din centrele de plasament care părăsesc sistemul rezidențial urmând să fie pregătiți pentru o viaţă independentă. Pentru fiecare dintre acești tineri vor fi identificate cel puţin 1 curs de calificare/1 program de consiliere/1 program de pregătire pentru susţinerea examenelor de absolvire, astfel încât aceștia să aibă șansa de a se putea integra în societate după încetarea măsurii de protecție într-un centru rezidențial.
Proiectul, intitulat „Copiii și tinerii noștri mai aproape de comunitate!”, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei. Valoarea proiectului este de 5.821.420,12 lei (din care 4.948.207,11 lei contribuția financiară din partea Uniunii Europene, 756.784,54 lei buget national și 116.428,47 lei contribuție proprie a beneficiarului), iar perioada de implementare de 36 de luni, între 14 mai 2020 și 13 mai 2023.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare