Update BRAȘOV. Autobuze trase pe dreapta în autogări; greva se desfășoară în aproape jumătate din țară
Update: În jurul orei 16.00, circulația curselor interjudeâene de călători a revenit la normal.
„În prezent se protestează în 19 județe, iar impactul va fi și mai mare în orele următoare. Între timp am fost sunat de către Parlament, voi merge acolo la conducerea Camerei Deputaților și voi vedea exact care este situația. Acum voi pleca de la birou către Parlament. Sper că rezolvăm, pentru că altfel nu văd de ce m-ar chema. Este forul superior care legiferează, în momentul de față în Parlament se află legea Transporturilor, domnul ministru propune norme, eu zic că lucrurile se vor clarifica. Și sper să se clarifice”, a declarat liderul FORT, Augustin Hagiu, în jurul orei 15.00.
Confuzie în autogările din care se efectuează cursa interjudețe și interubane, după ce Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunțat că ar fi anulat protestul programat și i-a solicitat o întrevedere premierului Viorica Dăncilă, în care să-i prezinte situația.
„Nici un membru COTAR nu va ieși la protestul anunțat, considerând că cetățenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc. Decizia referitoare la stabilirea acțiunilor ulterioare va fi luată după răspunsul pe care-l va da premierul Viorica Dăncilă”, arată COTAR într-un comunicat de presă transmis azi-noapte.
Totuși, deși ora anunțată pentru începerea protestului era 12.00, încă de la orele 9.00-10.00, autobuzele și microbuzele au fost retrase în autogări. Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) protestează în prezent în circa 12 judeţe, inclusiv Brașovul, unde a oprit circulaţia maşinilor de transport persoane, urmând ca în perioada următoare să oprească transportul şi în celelalte judeţe, a declarat pentru Mediafax Augustin Hagiu, preşedinte FORT.
„Am început deja să protestăm în nouă judeţe: Vaslui, Iaşi, Botoşani, Galaţi, Constanţa, Braşov, Călăraşi, Neamţ şi Mureş, urmând ca în perioada următoare să fie oprită circulaţia şi în celelalte judeţe. La această oră este oprită circulaţia şi pe ruta judeţeană şi interjudeţeană, până în ora 12.00, urmând să continuăm până la scoaterea acestui ordin”, a spus Hagiu.
Numărul total de maşini licenţiate pentru cursele regulate de transport judeţean şi interjudeţean este de circa 30.000, iar dacă FORT va opri circulaţia în jumătate din ţară, aşa cum şi-a propus, se vor opri circa 16.000 de maşini, după cum a estimat Hagiu.
COTAR anunțase anularea până la discuția cu Dăncilă
Transportatorii spun că nemulțumirile lor au pornit de la inițiativa ministrului Transporturilor, Lucian Șova, care vrea, prin proiectul de ordin de ministru pentru modificarea regulilor de atribuire a licențelor de transport rutier de persoane, să schimbe regulile jocului în timpul jocului.
„În urma discuțiilor cu doamna Viorica Dăncilă, vom anunța din timp un eventual protest, astfel încât să nu deranjăm cetățenii și pe cei care plătesc abonamente și bilete. Oamenii nu vor înțelege, dacă noi oprim transportul astăzi (joi – n.red.), că există un ministru care vrea să distrugă transportul de persoane cu capital românesc. Trebuie să avem respectul cuvenit față de cetățenii care au plătit abonamente și bilete, care nu pot înțelege ce a făcut domnul ministru, astfel încât tot pe noi ne vor blama, dacă întrerupem transportul în toată țară”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.
Ministrul Transporturilor e acuzat că „a creat haos”
Transportatorii sunt foc și pară pe ministrul Transporturilor, Lucian Șova.
„Nu a făcut nici un efort pentru a elimina pirateria din acest domeniu, dar face toate demersurile pentru a elimina transportatorii care funcționează legal, în condițiile actuale ale pieței, deși toți au câștigat licitațiile respectând condițiile impuse de lege. Nu înseamnă decât a aduce pe altcineva în locul celor care au investit deja în parcurile auto actuale. Domnia sa este promotorul activității neautorizate, nelicențiate din România, este cel care a creat haos pe piața de transport persoane, prin introducerea sintagmelor «în mod repetat» și în «în mod permanent» în Legea 38/2003, în anul 2015”, mai susține COTAR în comunicat.
De asemenea, membrii COTAR arată că argumentele ministrului Transporturilor apar doar că justificări de suprafață, fără a avea profunzime. Lucian Șova argumentează că ar fi presat să adopte unele modificări legislative, pe de o parte, de Consiliul Concurenței, iar, pe de altă parte, de Consiliul Europei.
„Este, într-adevăr, în atributul Ministerului să asigure condițiile unui mediu concurențial normal în activitatea de transport rutier, iar acest lucru era necesar a se fi realizat și până acum, potrivit dispozițiilor OG 27/2011, însă această necesitate a existat și există în legislația care reglemeteaza activitatea de transport, iar piața de transport este așezată în prezent și apare ca stabilă, tocmai ținându-se cont de această legislație și respectând-o”, adaugă reprezentanții COTAR.
Citiți și:
GREVĂ. Transportatorii țin astăzi autobuzele și microbuzele în autogări
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.