Update. BRAȘOV. Adio zile fără plată în parcările cu taxă! Aprobat astăzi, noul regulament va intra în vigoare în 30 de zile. Șoferii vor „vâna” locurile de la „Regina Maria”
Aprobat în această după-amiază de consilierii locali brașoveni, noul regulament de parcare, ce prevede, printre altele, dublarea tarifului în Centrul Istoric al orașului și taxarea 24 din 24 de ore (inclusiv duminica), precum și creșterea amenzilor, va intra în vigoare peste 30 de zile, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. Prin urmare, de luna viitoare, tariful perceput pentru o oră de parcare în Centrul Istoric va fi de 3 lei, în loc 1,5 lei. Singura parcare unde nu se vor modifica tarifele în centrul orașului va fi cea supraetajată de la Spitalul Regina Maria, conform sursei citate. Acolo, o oră de parcare în intervalul orar 8.00 – 18.00 costă 1,5 lei, iar în intervalul orar 18.00 – 8.00 costă 1 leu. Mai multe informații despre regulament găsiți AICI.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.