UPDATE.BRAŞOV. Activitatea la Popasul Căprioara a fost suspendată de Protecţia Consumatorilor
Aşa au decis comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov, în urma celui de-al doilea control desfăşurat ieri la această pensiune din Poiana Braşov – Poiana mică, unde săptămâna trecută au fost găsite nenumărate nereguli, cele mai grave fiind cele legate de calitatea produselor alimentare folosite la prepararea mâncărurilor: multe alimente expirate de multă vreme unele, altele mucegăite, dar puse la congelator.
Astfel, după primul control, administratorul unităţii a primit sancţiuni în valoare de 42.000 de lei. Ieri, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au plusat cu o amendă de 5.000 de lei, pentru alte nereguli descoperite, mai ales în documentele firmei şi a autorizaţiilor după care se desfăşoară activitatea la Popasul Căprioara din Poiana Braşov.
„După cum ştiţi, acţiunile de verificare au fost organizate în urma reclamațiilor și sesizărilor pe care le-am avut cu privire la această unitate turistică. Am găsit numeroase nereguli, lucruri inaceptabile din punctul nostru de vedere. Majoritatea produselor alimentare din blocul alimentar erau expirate sau fără elemente de indentificare, condiții igenico-sanitare total improprii, cât și numeroase nereguli referitoare la legalitatea funcționării. Astfel, am decis suspendarea activităţii la Popasul cărioarei până la remedierea deficienţelor”, ne-a declarat Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov.
citeşte şi
BRAȘOV. Control OPC la Popasul Căprioara, în Poiana Mică
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.