Expres

Update BRAȘOV. 600 de kg de artificii au explodat la Zărnești

  • artificii_290390.JPG
 
Prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că aproximativ 600 de kilograme de artificii au explodat în incendiul de la Zărneşti. Acestea se aflau într-un depozit privat care aparţine unei firme şi se află la „oarecare distanţă” de Uzina Mecanică Tohan.
 
Prefectul a menţionat că incendiul a fost stins, după intervenţia promptă a pompierilor militari, el susţinând că nu există nici un pericol pentru locutorii din Zărneşti şi că nici nu au fost emise mesaje de alertare a acestora. „Este stins, pompierii militari au intervenit prompt, nu este nici un pericol”, a precizat prefectul.
 
Văsii a declarat că este vorba despre un depozit de mici dimensiuni, iar din primele informaţii victimele surprinse în incendiu lucrau în depozit şi se aflau acolo pentru a pregăti un transport de artificii care urma să aibă loc joi dimineaţă.
 
Și primarul din Zărneşti, Alexandru Igrişan, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că explozia s-a produs la un depozit de artificii privat, aflat în incinta Uzinei Tohan, de fapt, a parcului industrial de pe platformă.
 
Reprezentanţii ISU Braşov au anunţat că o persoană a murit în urma exploziei iniţiale, întrucât se afla în depozit în momentul producerii acesteia. (detalii: BRAȘOV. Șir de EXPLOZII în incinta parcului industrial din Zărnești!!! O victimă decedată (VIDEO)).
 
Ulterior au avut loc alte explozii, din cauza materialelor depozitate, dar acestea s-au oprit între timp.
 
Citiți și:
 
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button