Expres

Update BRAȘOV. 15 cazuri de hepatita A în focar. Precizările Prefecturii

 

Prefectura Brașov a emis un comunicat în care face precizări referitoare la focarul de hepatită A în municipiul Brașov despre care am relatat (BRAȘOV. Focar de hepatită A la Școala 12. Acolo va fi și secție de votare! ). Astfel, prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a fost informat astăzi, 7 noiembrie 2019, de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, despre un focar de hepatită acută virală tip A (HAV), aflat în evoluție în municipiul Brașov, pe str. Carierei. Potrivit notei informative a DSP Brașov, primele cazuri au apărut în Brașov în 6 octombrie, iar până la această dată au fost înregistrate 15 cazuri de HVA, la copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 15 ani. Opt cazuri au fost internate în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov. Biletele de externare pentru șapte dintre acestea s-au transmis către Compartimentul Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile (CSCTB  până în data de 6 noiembrie. Diagnosticul la externare, pentru toate cazurile, a fost HAV. De menționat este că șase cazuri au fost confirmate în urma testelor de laborator, iar în două cazuri diagnosticul a fost infirmat.

DSP Brașov a specificat că, potrivit anchetelor epidemiologice întocmite de medicii de familie, există o legătură recunoscută între aceste cazuri, având aceeași adresă de domiciliu declarată. Cinci dintre acești copii frecventează Școala Gimnazială nr. 12, doi sunt elevii Școlii Gimnaziale nr. 14, iar unul dintre minori este preșcolar.

Măsuri luate în focar:

1. Au fost întocmite anchete epidemiologice, de către personalul de specialitate din DSP Brașov și medicii de familie, pe tot parcursul evoluției focarului personalul medical implicat fiind în permanentă legătură;

2. Au fost întocmite și transmise adrese către unitățile frecventate de copiii diagnosticați, în vederea limitării transmiterii îmbolnîvirii în colectivități, cu următoarele recomandări:

 – intensificarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție,

 – utilizarea de produse biocide clorigene, în concentrație dublă;

– asigurarea cu produse de igienă personală (săpun),

–  educația sanitară în rândul elevilor, prin asistentul medical din cabinetul medical școlar din Școala nr. 12 Brasov, cu accent pe importanța igienei mâinilor;

 3. Au fost catagrafiați și urmează să fie vaccinați, prin cabinetele de medicină de familie, contacții direcți în focar;

 4. Educația sanitară în rândul familiilor, prin medicii de familie.

5. Comunitatea fiind încadrată ca și „comunitate la risc”, aceasta va fi evaluată în vederea justificării vaccinării comunității.

În concluzie, având în vedere că aceste cazuri de HAV confirmată, cu legătura epidemiologică între ele, au apărut într-o comunitate, făcând parte din familii diferite cu aceeași adresă de domiciliu și faptul că în colectivitatea școlară nu au apărut alte cazuri de HAV, focarul a fost declarat ca focar de comunitate.

Tot cu privire la această situație, din partea Primăriei Municipiului Brașov s-a primit următoarea informare:

În data de 6 noiembrie 2019, conducerea unității de învățământ a Școlii Gimnaziale nr. 12 (str. De Mijloc) a solicitat Serviciului Amenajare Zone de Agrement efectuarea unui tratament de dezinfecție, dat fiind faptul că în cadrul unității de învățământ au fost identificați elevi suspecți purtători ai HAV.

În perioada 6 noiembrie – 13 decembrie 2019, Primăria Municipiului Brașov va efectua tratamentele de dezinsecție, dezinfecție și deratizare a tuturor unităților de învățământ administrative, de cultură și sportive aflate în subordinea Consiliului Local Brașov, în baza contractului de concesiune nr. 87/2015, cu concesionarul SC CORAL IMPEX SRL.

Dat fiind solicitarea menționată anterior și având în vedere faptul că în cadrul unității se desfășoară și procesul electoral pentru alegerea președintelui României, fiind amenajate secții de votare, s-a luat decizia, de comun acord cu conducerea Școlii Gimnaziale nr. 12, de a se efectua în regim de urgență acțiunea de dezinfecție a întregii unități școlare, iar prin grija concesionarului SC CORAL IMPEX SRL se va utiliza pentru această acțiune substanța dezinfectantă RELY+ON VIRKON, un dezinfectant eficient de grad înalt cu spectru larg pentru suprafețe, indicat pentru combaterea HAV. Data tratamentului de dezinfecție este joi, 7 noiembrie, ora 18.00, urmând ca luni, 11 noiembrie, să se efectueze o repetare a procedurii. 

Citiți și:

Update BRAȘOV. Se face curățenie la Școala 12 (VIDEO)

Update. BRAȘOV. Polițiștii s-au sesizat în cazul posibilului focar de hepatită A de la Școala 12


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare