Expres

UPDATE. ATAC ARMAT ÎN MALI. 80 de persoane au fost salvate. Atacatorii vorbesc limba engleză

 

Potrivit ultimelor informații din mediul online, 80 de persoane au fost salvate de forțele speciale din Mali, iar alte trei au decedat (doi malieni și un francez).

Una dintre persoanele care a reușit să scape a declarat că atacatorii vorbesc la perfecție limba engleză.

Cei 12 membri ai unui echipaj de zbor al Air France au scăpat cu bine din interiorul hotelului de cinci stele, potrivit informațiilor date publicității de companiile aeriene. Din cauza atacului terorist, Air France și-a anulat toate cursele spre Bamako.

De asemenea, mai mulți specialiști în contra-terorism au plecat din Franța spre Mali pentru a acorda suport forțelor antiterorism maliene.

Amintim că doi oameni înarmați au intrat în această dimineață în Hotelul Radisson Blu din capitala Mali-ului, unde au luat aproximativ 170 de ostatici. În cadrul operațiunii au intervenit și soldați ai ONU, care inițial au înconjurat hotelul.

Articole asemănătoare

Încă nu este cunoscută identitatea atacatorilor. Se bănuiește că ar fi vorba despre gruparea teroristă Stat Islamic, însă, până în acest moment, nimeni nu a revendicat atacul.

Potrivit Ministerului Român de Externe, până în acest moment nu există informații care să ateste că în incinta hotelului se aflau cetățeni români.

„Ambasada României la Dakar, care asigură reprezentarea diplomatică și consulară a României în Mali, a întreprins în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale competente pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la acest incident şi pentru a verifica dacă au fost afectaţi cetăţeni români. Până în acest moment nu există informaţii în acest sens”, a precizat MAE într-un comunicat.

CITIȚI ȘI:

ATAC ARMAT ÎN MALI – 170 DE OSTATECI. Forțele ONU au înconjurat hotelul!

ATAC TERORIST la un hotel de lux!!! 170 de ostateci!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare