Unul dintre cofondatorii Facebook propune scindarea grupului
Unul dintre cofondatorii Facebook, Chris Hughes, a făcut apel la scindarea grupului în trei şi l-a criticat pe actualul său preşedinte, Mark Zuckerberg, acuzat în opinia sa de sacrificarea protecţiei vieţii private în favoarea „click-ului”, transmite AFP.
„Este timpul pentru scindarea Facebook prin separarea reţelei de socializare – activitatea sa iniţială – de aplicaţiile Instagram şi WhatsApp”, scrie, într-un articol publicat de The New York Times, Chris Hughes, cofondator al grupului Facebook, pe care între timp l-a părăsit. Acest text este însoţit de o fotografie unde se pot distinge doi tineri în campusul Universităţii Harvard în 2004, anul lansării Facebook.
„Mark Zuckerberg a creat un Leviatan care elimină spiritul întreprinzător şi limitează alegerea consumatorilor”, afirmă Hughes, care este membru al Institutului Roosevelt şi al Economic Security Project, ce militează pentru instaurarea unui venit minim pentru subzistenţă în SUA. Reţeaua de socializare online americană, care în ultimii ani a cumpărat aplicaţiile Instagram şi WhatsApp, atrage 2,7 miliarde de utilizatori lunar. Grupul a raportat un profit de 2,43 miliarde de dolari în primul trimestru din 2019. Concret, Chris Hughes propune ca Instagram şi WhatsApp să fie „în viitorul apropiat” scindate de Facebook. Aceste aplicaţii ar putea fi potenţial cotate la bursă.
Hughes a adăugat că această scindare nu ar implica nici un cost pentru autorităţile americane şi că ar permite oferirea „celor mai ridicate standarde de protecţie a vieţii private, graţie concurenţei”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.