Unul dintre cei trei ursuleți rămași orfani pe Transfăgărășan a fost prins și va fi adus la sanctuarul din județul Brașov
Unul dintre cei trei ursuleți rămași orfani pe Transfăgărășan a fost prins și va fi adus la sanctuarul din județul Brașov.
„Unul dintre cei trei pui a fost găsit și prins. Va ajunge în această seara la noi. Ceilalți doi sunt încă dispăruți”, au informat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni, care are Sanctuarul de Urși din Zărnești, jud. Brașov.
„Căutările continuă pentru ceilalți doi pui dispăruți de mai bine de cinci zile. Fiecare minut contează pentru puii în vârstă de doar cinci luni și tot ceea ce putem spera este ca și aceștia să fie găsiți în viață. Nu știu cum să se apere, să supraviețuiască singuri!
Puiul salvat va ajunge în sanctuarul nostru, AMP Libearty Zărnești, unde viața lui începe din nou. Dacă frații lui vor fi găsiți îi vom duce alături de el. Le vom reda ce le-a fost luat prea devreme: liniștea, siguranța, șansa la viață!
🙏 Țineți-i în gând! Rugați-vă! Distribuiți! Acum, orice ajutor contează și pentru noi!
Noi nu renunțăm la speranță!
Donează:https://millionsoffriends.org/doneaza/”, a mai transmis AMP.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

