Unul din zece salariați a fost concediat în 2009

Unul din zece salariați a fost concediat în 2009, numărul total al persoanelor care au un loc de muncă ajungând la cel mai redus nivel din ultimii șase ani. Astfel, dacă la începutul lui 2009 în economie erau 4,8 milioane de salariați, la sfârșitul anului numărul acestora s-a redus cu 440.000, până la 4,36 de milioane, potrivit datelor de la Ministerul Muncii.
Cea mai mare parte a concedierilor au provenit din mediul privat. Estimările arată că, în acest an, vor avea loc 500.000 de disponibilizări, ceea ce ar urca numărul șomerilor la peste un milion. „Pentru anul acesta am estimat alte 500.000 de concedieri, dar cred că estimările vor fi din nou depășite, pentru că încă există foarte multe probleme în sectorul privat și nici o măsură concretă”, a declarat Adrian Izvoranu, directorul general al Alianței Confederațiilor Patronale din România (ACPR). În prezent, 760.000 de șomeri sunt înscriși pe listele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), iar rata somajului este de 8,3%.
„La începutul anului trecut, estimam un număr de 300.000 de concedieri, cifra care a fost depășită de statistici. Anul acesta va fi mai rău”, susține Adrian Izvoranu, directorul general al Alianței Confederațiilor Patronale din România (ACPR).
Din totalul celor concediați, aproape 300.000 au intrat în evidențele ANOFM și au primit ajutor de somaj, iar 120.400 au ajuns șomeri în urma disponibilizărilor colective. În prima lună a acestui an, angajatorii au renunțat la peste 20.000 de salariați.
Anul trecut, numai primele 20 de companii din economie în funcție de numărul de angajați și-au redus efectivele de personal cu peste 20.000 de oameni.
Companiile private au încheiat anul trecut doar 1,6 milioane de contracte de muncă, față de 2,3 milioane în 2008, potrivit datelor de la Inspecția Muncii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




