Expres

Universitatea Transilvania, și instituție culturală de top

Universitatea Transilvania, și instituție culturală de top

În ultimii 5 ani, Universitatea Transilvania a găzduit aproape 500 de concerte, expoziţii, lansări de carte ori proiecţii de film, organizate de Centrul Multicultural şi Centrul Muzical. Dispunând de trei piane Steinway & Sons, o galerie de artă generoasă şi două săli de evenimente, cele două structuri sunt unice în mediul academic din România.

Din 2018 până în prezent, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov a organizat aproximativ 50 de expoziţii, 150 de concerte, 150 de lecturi sau lansări de carte şi 50 de proiecţii, prezentând muzicieni de jazz precum Evan Parker, John Surman, Mircea Tiberian, Mat Maneri, Dan Tepfer sau Lucian Ban, scriitori precum Narine Abgaryan, Zeruya Shalev sau Vasile Ernu sau artişti vizuali ca Suzana Fântânariu, Nicolae Comănescu sau Lea Rasovsky. Pe lângă concertele propriu-zise, conceptul unic al programului Chamber Jazz@Universitatea Transilvania, curatoriat de pianistul și compozitorul Lucian Ban, oferă contextul unor întâlniri memorabile cu artiștii, invitați de către Adrian Lăcătuș, directorul Centrului,  să vorbească despre muzica lor.

Centrul Multicultural le oferă totodată expunere și recunoaștere artiștilor brașoveni prin expoziții personale organizate în spațiul nostru și prin realizarea unui album de autor realizat la cele mai înalte standarde grafice. În 2023, ediția pilot a acestui proiect, dar și Bienala Europeană de Poezie, ajunsă la a șasea ediție, au obținut finanțare prin competiția de proiecte lansată de Primăria Municipiului Brașov. Contribuția Centrului Multicultural la viața culturală a orașului a fost remarcată de comunitate, care a oferit Centrului Multicultural premiul pentru Organizația Culturală a Anului în cadrul Galelor din 2018, 2019, 2020 și 2023 ale Premiilor anului în cultură la Brașov.

Orientat cu precădere spre promovarea muzicii clasice, Centrul Muzical al Universităţii Transilvania din Braşov a organizat, în ultimii cinci ani, 100 de concerte şi recitaluri, susţinute de peste 300 de artişti importanţi ai scenei naţionale şi internaţionale. Dintre aceştia, îi amintim pe pianiştii Alina Bercu şi Sun Jun, violoniştii Valentin Şerban şi Eszter Kleinman, organiştii Ursula Philippi, Eckart şi Steffen Schlandt, jazz-iştii Norbert Detaeye, Nicolas Simion, corul Jesus College Cambridge şi Teatrul de operă tradiţional chineză Peking din Beijing. Printre distincțiile obținute de Centrul Muzical al Universității se numără premiul pentru debut acordat Orchestrei de Cameră a Universității Transilvania din Brașov și premiul pentru proiectul muzical al anului obținut de Alina Bercu pentru Integrala sonatelor pentru pian de Ludwig van Beethoven în cadrul Premiilor anului 2019 în cultură la Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare