Universitatea Transilvania, locul al IV-lea printre instituţiile de învăţământ superior din România
Universitatea Transilvania, locul al IV-lea printre instituţiile de învăţământ superior din România
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și, la egalitate pe locul al treilea, UMF Carol Davila din București și Universitatea Politehnica București conduc ediția din 2023 a Metarankingului universitar, clasament realizat independent de un grup de experți din mai multe instituții de învățământ superior.
Top 10 al universităților este completat de UMF Iuliu-Hațieganu din Cluj-Napoca și Universitatea Transilvania din Brașov, cu același număr de puncte (15), pe locul al IV-lea, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Tehnică din Timișoara, ASE București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Politehnica Timișoara,
În 2022, Universitatea Transilvania era pe poziția a cincea, tot peste Universitatea Al. I. Cuza din Iași.
Metarankingul Universitar 2023 – punctaj – poziția obținută pe baza punctajului:
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 22 pct. – I
Universitatea din București – 18 pct. – II
UMF „Carol Davila” București – 18 pct. – III
Universitatea Politehnica București – 18 pct. – III
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 15 pct. – IV
Universitatea „Transilvania” din Brașov – 15 pct. – IV
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 14 pct. – V
Universitatea de Vest din Timișoara – 11 pct. – VI
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 10 pct. – VII
Academia de Studii Economice din București – 9 pct. – VIII
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – 8 pct. – IX
Universitatea Politehnica Timișoara – 7 pct. – X
Metarankingul este construit pe baza principalelor clasamente internaționale la care participă universități românești și a fost publicat de Centrul Qualitas al UBB.
Edupedu reamintește că, până acum doi ani, Metarankingul universitar a fost elaborat independent, sub egida Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români. El a fost publicat inițial sub egida Ministerului Educației, în 2016, dar continuat de Ad Astra. Din 2022 apare, însă, și un metaranking propriu al Ministerului Educației – publicat în primăvara lui 2022, cu rezultate similare celor din metarankingul independent. Metarankingul publicat acum, cu participarea unor experți din mai multe universități, se bazează pe următoarele rankinguri internaționale: Academic Ranking of World Universities/ARWU (educație și cercetare); Center for World University Rankings/CWUR (educație și cercetare); Leiden Ranking/CWTS (cercetare); Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities/NTU (cercetare); QS – Top Universities Ranking/QS (educație și cercetare); Scimago Institutions Ranking/Scimago (dominant cercetare); Times Higher Education – World University Rankings/THE – Times (educație și cercetare); University Ranking by Academic Performance/URAP (cercetare); Best Global Universities Rankings/U.S. News (cercetare) – pentru acest ultim ranking, US News, a fost folosită ediția 2022-2023, ultima disponibilă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] de mobil Student@UNITBV este o aplicație gratuită dedicată exclusiv studenților Universității Transilvania din Brașov. A fost dezvoltată integral de studenți ai universității. Ea a atins anul acesta un […]