Expres

Unde va fi polul de putere al lumii după 2050 / Alexandru Mironov știe

Unde va fi polul de putere al lumii după 2050.

Profesorul Alexandru Mironov a făcut o serie de predicții interesante pentru DC News.

„Fac un pronostic. După 2050, Africa va conduce balul umanității pe planetă. Nu are probleme energetice. Restul omenirii a învățat să sugă soarele de energie, iar în Africa nu prea se aprind termocentrale, în schimb, fotovoltaicele și fermele merg peste tot. Deci, va fi curat acolo. Am fost în Africa de Sud la universități foarte solide. Sigur că Africa de Sud e specială, față de alte țări, dar cel mai rapid tren TGV este în Maroc”, a declarat cunoscutul om de știință.

Unde va fi polul de putere al lumii după 2050. În opinia lui Alexandru Mironov, și Arabia Saudită va fi „la putere”, dezvoltându-se neîncetat: „Știți ce vrea să facă Arabia Saudită? Își permite proiecte îndrăznețe, dincolo de imaginație – un bloc turn care are 230 km înălțime. A fost scandal mare, că nu se poate, însă arhitecții au venit și au spus: «L-am și făcut!». Din punct de vedere arhitectonic, el e gata. Proiectul e pus în mișcare. Cât va dura? 20 de ani. Cât va costa? 500 de miliarde de dolari. Arabia Saudită își permite”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare